27.9 C
Sibiu
marți, 23 iulie, 2024

Gheorghe Huja, primarul Cisnădiei: „Ce am promis, se face! Canal și apă modernizate în Cartierul Arhitecților”

Știri din Județ

Primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja, a continuat demersurile la București pentru proiectele orașului, inclusiv pentru cartierul Arhitecților și după pierderea alegerilor. Astăzi
la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-au semnat indicatorii tehnici economici și finanțarea pentru proiectul ,,Înființare colector de transfer apa uzate menajere și conductă de transport în zona strada Sibiului, oraș Cisnădie, județ Sibiu”. Acesta va fi implementat de Compania Națională de Investiții.

Acum o lună anunțam contractul de implementare al proiectului, alături de domnul secretar de stat, Marin Țole. Iată că acum avem aprobarea forurilor din Guvern și proiectul va fi demarat. Promisiunile mele sunt lege pentru mine și respectarea lor foarte importantă. Mulțumesc cetățenilor din Arhitecților care au crezut în mine. Le promit că mă voi lupta că toate marile proiecte începute să fie finalizate” a declarat primarul Gheorghe Huja.

Este vorba despre o investiție în valoare de peste 28,5 milioane lei (aproximativ 5,7 milioane de euro).
Prin acest proiect conducta existentă de apă potabilă din Cartierul Arhitecților va fi înlocuită cu alta care se va lega la Stația de tratare a apei Sibiu Sud, iar stația de epurare existentă va fi înlocuită cu un colector de transfer ape uzate menajere la Stația de Epurare Mohu.

Publicitate

Realizarea acestei investiții pentru Cartierul Arhitecților va aduce beneficii evidente prin crearea unor condiții edilitare conforme cu normele de calitate a mediului și normele de igienă ale populației.


Principalele efecte pozitive directe ale implementării investiției:

  • Ridicarea standardului de viață al populației rezidente din zonă prin asigurarea accesului la cele două utilități în condiții corespunzătoare;
  • Dezvoltarea urbanistică armonioasă a zonei, fără îngrădiri de ordin tehnic;
  • Realizarea unui impact pozitiv asupra stării de sănătate a populației și asupra mediului;
  • Diminuarea discrepanțelor dintre diferite zone rezidențiale învecinate, prin asigurarea accesului la utilități publice de calitate, furnizate de un operator unic, cu tarif unitar;

Obiectivul de investiție face parte din Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, care se derulează prin C.N.I. – Compania Națională de Investiții.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri