17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

Ghișeele Direcției Fiscale din sediul de pe bulevardul Victoriei se închid aproximativ o lună

Știri din Județ

Sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 se află în prezent în modernizare, lucrările fiind executate în prezent în proporție de 70%. Pentru a permite continuarea lucrărilor, restul spațiilor trebuie și acestea eliberate. Astfel, ghișeele Direcției Fiscale de la parterul clădirii se închid devineri, 26 iulie, aproximativ o lună, până în luna septembrie.

Sibienii au însă la dispoziție multe variante prin care pot achita în continuare taxele și impozitele locale:

PENTRU PLĂȚI ELECTRONICE:  

• Platforma e-administrație a municipiului Sibiu – https://e-administratie.sibiu.ro/cmsSE/

• Plata Express – fără autentificare, pe www.sibiu.ro (este necesar codul de bare de pe decizia de impunere anuală primită de cetățeni la adresa de domiciliu)

• Aplicația mobilă e-Primăria Sibiu

• Ghiseul.ro

• Virament bancar, care se poate face de pe aplicațiile mobile de Internet banking, în conturile Primăriei Sibiu afișate pe următorul link, diferite pentru fiecare tip de operațiune de plată: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban. Atenție! Cei care plătesc prin aplicațiile bancare sau prin ordin de plată trebuie să menționeze beneficiarul – Municipiul Sibiu și Codul de identificare fiscală – 4270740. În situația în care nu completează aceste informații, Trezoreria Sibiu va proceda la returnarea sumelor în contul bancar al plătitorului, obligațiile fiscale rămânând restante și datorându-se majorări de întârziere.

PLĂȚI FIZICE, LA GHIȘEU:

o La ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend

o La ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15Ași str. Samuel Brukenthal nr. 2. Programul este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183)

o La oficiile poștale din municipiul Sibiu

o În rețeaua BRD Groupe Société Générale, prin scanarea codurilor de bare de pe decizia de impunere

o La stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu