Sub sloganul „Nu lăsăm să moară «Școala de la țară »! ”, Primăria comunei Sadu a achiziționat, în cadrul implementării proiectului „ Dotarea cu Mobilier, Materiale Didactice și Echipamente Digitale a Unităților de Învățământ Preuniversitare și a unităților Conexe din localitatea Sadu”, echipamente digitale de înaltă performanță pentru a face ca procesul educațional să fie atractiv și eficient pentru elevii Școlii Gimnaziale „Samuil Micu” Sadu.
„O nouă etapă de dotare a laboratorului de informatică, a tuturor sălilor de clase și a CIC a fost realizată în această perioadă, în cadrul implementării acestui proiect, finanțat prin PNRR, Componenta Educație.
Mulțumesc și felicitări colegilor din echipa de implementare și cadrelor didactice de la Școala Samuil Micu, pentru succesul acestui proiect!” – au transmis reprezentanții Primăriei Sadu.