6.3 C
Sibiu
marți, 08 octombrie, 2024

Cronica pofticiosului: Restaurantul care aduce India aproape de Sibiu

Știri din Județ

Prin drumurile mele prin multitudinea de restaurante din Sibiu recunosc că foarte târziu am ajuns și la Soul Indian Cuisine. Deși sunt mare amator de mâncare asiatică, am început să evit picantul din motive de vârstă și sănătate. Totuși am ajuns și la primul restaurant indian din Sibiu pe strada Ocnei nr. 8. Unde a fost sex-shop… asta pentru sibienii cu vechime!


Locația extrem de mică de sub Podul Minciunilor, cu ușa care îi face pe cei mai înalți să se aplece de parcă intră în biserică este curată, cu puține mese și decorată a la India. Adică mai mult a la Bollywood. Un amestec de televizor pe perete cu muzică, un desen făcut de cineva care nu se prea are cu arta rupestră, dar care a vrut să scoată în evidență India printr-o femeia indiancă. Mese simple, cu bănci cam 6, deci nu este loc de multă lume. Dar clienți erau. Cât am stat acolo a fost tot plin, iar unii clienți au fost refuzați pentru că nu mai era spațiu. Și era doar ora prânzului târziu….

Publicitate

Cum intri te întâmpină pe stânga un bar înalt a la crâșma lui nea Costel de la țară cu frigidere de suc/bere pe dreapta. Meniul este scurt, așa cum trebuie să fie la un restaurant care face mâncarea proaspătă.

Foamnea și pofta erau mari, așa că ne-am comandat cam multe din meniu. De la aperitive am ales Crispy Chiken (piept de pui prăjit cu sos de usturoi și ketchup). Chit că asta nu are nimic de-a face cu bucătăria indiană pe care o știu eu. Și da, am mâncat în multe restaurante indiene, dar și acasă la familii de indieni. Am comandat totuși pentru că mă așteptam că vină cu tot felul de condimente, specifice Indiei.

A venit foarte repede aperitivul. Farfurii de porțelan frumos colorate, tacâmuri de metal. Servirea frumoasă și rapidă la băuturi. Dar Crispy Chicken a fost strict un Crispy Chicken pe care îl găsești peste tot.

Feluri principale care au salvat bucătarul

La felul principal am mers pe principiul luăm mai multe feluri și gustăm din toate. Așa că am ales ceva vegetarian Palak Paneer. Brânză gătită cu spanac și sos vegetal. Brânza părea a fi Cottage Cheese, adică brânză amestecată cu smântână. Combinația cu spanacul și sosul de legume a fost însă delicioasă.

Am luat și Chicken Tikka Masala și Lamb Masala. De precizat că meniul este și în română și în engleză. Cele două mâncăruri sunt populare în restaurantele indiene: pui și miel marinate și gătite în sosuri de legume cu multe condimente indiene. Ambele au fost foarte plăcute la gust și surprinzător de puțin picante. Adică se vede că bucătarul a adaptat rețeta la români și a redus drastic picanteria.

Chicken Biryani este una din specialitățile bucătarului. Așa scrie la meniu. Am testat și într-adevăr aici bucătarul și-a arătat clasa. Combinația de pui marinat cu orezul basmati amestecat cu alune caju, stafide, mentă, coriandru a dus cerul gurii pe culmi de mult uitate. Să nu uit de Naanul simplu și cel cu usturoi. Un fel de pizza pane cum îi spun ai noștri prin restaurante. Un bun element pentru cei care au nevoie și de un fel de pâine la acest gen de mâncare. Eu am spus pas, dar alții de la masă au dorit să servească.

Nu au fost ele mâncărurile prea picante, dar gustoase și au necesitat mult lichid pentru stingerea setei… chit că mai bine luam niște Naan pentru că pâinea taie picantul din gură mai bine ca apa sau berea. De desert nu am mai avut loc…

Nota de plată nu contează, dar nu a fost mică. Normal pentru un restaurant cu specific. Nu am văzut baia pentru că nu am avut nevoie, dar ospătarul venea cu mâncarea de după o perdeluță, unde bănuiam că este bucătăria. Poate pe acolo au și o toaletă.

Per ansamblu este un loc unde merită să revii ocazional pentru că mâncarea este bună. Nu revii pentru ambianță, asta este sigur, dar prietenii de la masă pot compensa.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri