Firma Albis Sibiu a sprijinit dotarea Secției Medicală 1 a SCJU Sibiu, prin acordarea unei sponsorizări în valoare de 30.000 de Euro, bani cu care a fost achiziționat un aparat ecograf performant.
Ecograful suplinește o nevoie importantă a Secției Medicală 1, prin creșterea acurateței investigațiilor pe care medicii le pot face cu acest aparat, întrucât bolnavii care sunt internați aici vin cu patologii complexe. Astfel, medicii de pe secție vor putea acoperi diagnostice și tratament pentru mai multe patologii din specialitate și vor putea crește precizia și precocitatea diagnosticului.
„Este vorba despre un ecograf care are transductori pentru explorarea ultrasonografică a organelor interne abdominale și pelvine, dar și investigarea aparatului locomotor, a părților moi, a cordului și vaselor, prin cele patru sonde de explorare disponibile în dotarea aparatului. Acest aparat era necesar în secția noastră pentru că aici sunt spitalizați pacienți cu patologii multisistemice, care necesită o îngrijire și un tratament de înaltă competență, având în vedere complexitatea și severitatea acestor boli. Din păcate, unii pacienți au forme severe ale bolilor acute, suprapuse altor boli cronice, ceea ce explică în unele cazuri spitalizările prelungite și evoluțiile uneori severe cu prognostic mai puțin favorabil.Majoritatea pacienților necesită explorare imagistică ecografică repetată în dinamică pentru monitorizarea evoluției și răspunsului la tratament. Ne bucurăm că putem crește acuratețea diagnosticului și pentru patologiile cronice mai puțin severe din cazul bolilor reumatologice la care tratamentele disponibile actual fac posibilă remisiunea și evoluția favorabilă în urmărirea cronică a pacienților”, spune dr. Liana Chicea, șefa Secției Medicală 1.
„Acești pacienți au nevoie în același timp de îngrijirea tuturor afectărilor patologice cu care vin în spital – sunt pacienți cu patologii de imunosupresie, care au boli sau infecții multirezistente, cu spitalizări prelungite. Sigur că pentru aceștia vom apela și la consulturi interdisciplinare care sunt efectuate în secție, ocazie cu care vom folosi în plus, cu ajutorul colegilor competenți, investigația ecografică de specialitate sau supraspecialitate.”
Sponsorizarea a fost acordată de Firma Albis Sibiu, prin intermediul Asociației Împreună pentru Sănătate, aceasta din urmă facilitând achiziționarea aparatului.
„Întotdeauna, atunci când avem oportunitatea, facem totul pentru a contribui la creșterea calității actului medical. Oricare dintre noi poate ajunge să aibă nevoie de serviciile spitalului public, iar fiecare pacient merită cele mai bune condiții și aparate medicale performante care să acopere toate analizele și investigațiile necesare pentru a-i reda sănătatea”, spune Bogdan Dumitrescu, liderul firmei Albis Sibiu.
„Le mulțumim tuturor celor care dau o mână de ajutor asociației în demersul acesta neobosit de a ajuta Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu cu cât mai multe investiții. Este un drum anevoios, care nu se încheie niciodată, iar fiecare mic ajutor ne ajută să facem pași hotărâți înainte!”, spune Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate.