Festivitatea de deschidere a anului școlar 2024-2025 a adunat în curtea Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazu” din comuna Șelimbăr zeci de elevi și preșcolari, însoțiți de părinți și bunici, vizibil emoționați, cu flori în mână pentru doamnele învățătoare și profesoare. Pentru elevii mai mari ziua de luni a marcat revederea cu colegii de clasă și cadrele didactice, însă pentru cei mici, începutul noului an școlar a însemnat emoții și entuziasm.
În debutul festivității reprezentanții instituției de învățământ și a autorităților locale, au susținut discursuri de încurajare pentru elevi și le-au urat succes în noul an școlar.
„Întotdeauna așteptăm cu nerăbdare una dintre cele mai mari sărbători ale toamnei – începerea scolii. Pășim în noul an anul școlar 2024-2025, cu multe realizări frumoase, cu credință și speranță într-o lume mai bună. Fiecare an aduce cu sine momente de neuitat” – a declarat Mihaela Ispas, Directorul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazu” Șelimbăr
„As dori să-i aplaudăm în primul rând pe cei mici care astăzi încep școala, clasa 0. Bine ați venit! Celor care ați revenit la cursuri, de asemenea vă doresc și vouă un an plin de realizări, cu sănătate și bucurie” – a transmis Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr.




