Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a sesizat autoritățile locale, pe primarul Robert Negoiță, cu privire la incendiile din ce în ce mai dese apărute în Parcul IOR. Această solicitare vine în contextul prevederilor Legii nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, care impun proprietarilor de terenuri obligații clare în vederea prevenirii și stingerii incendiilor, indiferent dacă aceste terenuri sunt publice sau private.
Europarlamentarul a făcut un apel urgent către autoritățile din Sectorul 3, pentru a monitoriza și a asigura respectarea obligațiilor legale în respectiva zonă, dar și un apel la colaborare între toți factorii implicați – autorități locale, proprietari de terenuri și cetățeni – pentru a preveni orice pericol de incendiu și a proteja mediul și viețile omenești : „Este inacceptabil ca într-o capitală europeană să ne confruntăm cu riscuri de incendiu care pot fi prevenite prin acțiuni simple, dar decisive. Este esențial ca autoritățile să acționeze preventiv și să asigure un mediu sigur pentru toți cetățenii, să avem grijă de și așa puținul spațiu verde din București” a adăugat acesta.
Totodată, acesta a solicitat informații cu privire la sancțiunile aplicate până în prezent, inclusiv măsurile preventive adoptate de Poliția Locală a Sectorului 3 în această zonă, având în vedere că tot mai des se aude de izbucnirea unor incendii în Parcul IOR: „Transparența și responsabilitatea sunt esențiale pentru a asigura protecția cetățenilor și a mediului înconjurător. Este necesar să știm ce s-a făcut până acum pentru a preveni o tragedie” a subliniat Nicu Ștefănuță, europarlamentar independent.
Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei de Buget și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.