12.3 C
Sibiu
vineri, 20 septembrie, 2024

Raluca Turcan: Întărirea identităţii naționale şi a profilului european – obiectiv strategic pentru liberali (C.P)

Știri din Județ

Ministrul liberal Culturi, Raluca Turcan, a subliniat, duminică, 15 septembrie de la tribuna Consiliului Naţional al PNL, că întărirea identităţii naţionale şi a profilului european reprezintă deopotrivă o datorie şi un obiectiv strategic permanent pentru liberali, pledând pentru creşterea economică bazată pe cultură.

Redăm mai jos comunicatul de presă transmis către mass-media:

Pentru PNL, cultura este un factor important de coeziune socială și națională, dar și un motor de creștere economică a comunităților locale. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, TIFF Cluj, Festivalul Shakespeare Craiova, sunt exemple care au contribuit enorm la economia locală și la prestigiul internațional al orașelor.

Este clar că România are un uriaș potențial pentru industria cinematografică: peisaje naturale de excepție, arhitectură emblematică și oameni talentați. Doar noi am reușit sa relansăm acest sector care a fost pus pe butuci în guvernările precedente. Efectul de multiplicare în economie al investițiilor cinematografice este de 1 la 8, iar începând cu 2025 așteptăm investiții de peste 300 de milioane de euro. Producții cinematografice internaționale vin și vor veni în anul 2025, încurajate de faptul ca PNL a înțeles potențialul economic și cultural al filmelor realizate în România.

Ca liberali, ne angajăm să creăm condiții ca performanța teatrală la vârf să fie cunoscută, recunoscută și valorizată, atât în țară, cât și în străinătate. Teatrele României, finanțate public sau privat, sunt un pilon al vieții culturale naționale.

Ne angajăm să creștem accesul la cultură echilibrat, în toate regiunile țării, mai ales în zone marginalizate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri