6.3 C
Sibiu
marți, 08 octombrie, 2024

Rezultatele obținute de polițiștii de imigrări în sezonul estival 2024

Știri din Județ

Pe parcursul întregii veri, polițiștii de imigrări au intensificat măsurile pentru combaterea migrației ilegale, a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Aproximativ 1.700 de acțiuni, controale și verificări au fost desfășurate.

În perioada 1 iunie – 15 septembrie 2024, polițiștii de imigrări au desfășurat, la nivel național, 1.684 de acțiuni, controale și verificări. Aceste operațiuni s-au desfășurat în locurile și mediile frecventate de străini, precum și în incinta operatorilor economici, acolo unde existau indicii privind prezența străinilor care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România.

În urma acestor activități specifice, au fost aplicate 1.567 desancțiuni contravenționale, atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 1.399.500 lei.

Publicitate

De asemenea, au fost depistați 897 de străini în situații ilegale, fiind emise 645 de decizii de returnare.

Totodată, 254 de străini au fost îndepărtați sub escortă și peste 200 au fost introduși în centrele de custodie publică.

Având în vedere festivalurile care s-au desfășurat în perioada sezonului estival, polițiștii de imigrări au făcut parte din echipa Ministrului Afacerilor Interne și au acționat atât pentru informarea străinilor cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin atunci când se află pe teritoriul României, cât și pentru siguranța cetățenilor și prevenirea unor fapte ilegale.

Polițiștii de imigrări rămân în continuare la datorie și acționează atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru a asigura un climat de siguranță și în perioada următoare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri