Cadrele medicale din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au participat, recent, la o nouă sesiune de instruire axată pe tehnici de resuscitare cardio-respiratorie și susținerea funcțiilor vitale, parte din programul de formare continuă destinat personalului medical.
Scopul acestor cursuri este pregătirea temeinică a personalului în vederea unor intervenții prompte și eficiente în situații critice, care pot pune viața pacienților în pericol. Instruirea a cuprins atât componente teoretice, cât și exerciții practice privind aplicarea corectă a măsurilor de prim-ajutor în cadrul unității medicale.
Activitatea a fost susținută de dr. Tiberiu Butuza și asistentul medical Ioan Banciu, sub coordonarea dr. Bogdan Csillag, medic șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.



