La finalul ședinței de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de ieri, 14 mai 2025, membrii Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu (SAIFS) au sechestrat trei persoane din conducerea Filarmonicii – managerul, unul dintre directori și consilierul juridic. Gestul șocant era motivat de impunerea semnării unor documente redactate unilateral de către șefa sindicatului, doamna Monica Florescu, angajată a instituției. Soțul acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev, împreună cu un alt angajat, au blocat ușa de ieșire din biroul în care s-a desfășurat ședința, sprijinindu-se cu spatele. Li s-a alăturat doamna Florescu.
În ciuda faptului că persoanele sechestrate le-au explicat pe tot parcursul celor aproximativ 40 de minute de lipsire de libertate gravitatea acestui fapt, sindicaliștii nu s-au lăsat înduplecați și întreaga echipă de negociere, formată din 11 membri de sindicat susținuți de către domnul Cornel Brișcaru, reprezentant BNS, încuraja verbal și înregistra video gestul aberant al doamnei Florescu și al soțului acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev.
Întâlnirea de negociere a CCM de ieri, 14 mai 2025, ora 14.00, a avut loc la invitația conducerii Filarmonicii, care încă din vara anului 2022 încearcă să finalizeze acest important document care va reglementa activitatea instituțională. Sindicatul Filarmonicii întârzie, de ani de zile, semnarea CCM, folosindu-se de toate artificiile la limita legalității pentru a menține conflictul colectiv de muncă, prin absențe de la ședințele de negociere, valuri nesfârșite de reclamații, petiții și solicitări repetitive, pretenții financiare peste limitele impuse de lege.
Acesta este contextul în care domnul Samodaiev a împins managerul Filarmonicii, care încerca să părăsească încăperea, dezechilibrându-l, iar acesta a căzut și s-a lovit de mobilier.
Înțelegând consecințele grave ale propriului gest de a sechestra trei angajați ai Filarmonicii timp de aproximativ 40 de minute și de a agresa o persoană, domnul Samodaiev și-a schimbat complet afirmațiile, nu a mai condiționat deblocarea ușii de semnarea unor acte impuse de către soția sa, doamna Florescu, și a abordat o falsă atitudine de victimă, așezându-se pe podea și declarând aparent spontan greva foamei.
Reamintim publicului că programul de lucru al instrumentiștilor Filarmonicii de Stat Sibiu este de maxim 4 ore zilnic, de luni până joi, în anul 2024 Filarmonica a produs 50 de concerte simfonice, orchestrale, vocal-simfonice și de operă (din care orchestra instituției a susținut 41), iar salariile le puteți consulta în statul de funcții: https://www.filarmonicasibiu.ro/en/places/lista-functiilor-personalului-contractual-de-la-filarmonica-de-stat-sibiu-la-data-de-31-03-2025. Filarmonica a organizat, în 2024, 90 de activități educative. În schimb, sindicatul nu dorește să semneze CCM pentru că impune un număr de doar 5 concerte educative, 32 de concerte simfonice și maxim 6 concerte extraordinare pe an. Acesta este motivul nenumăratelor greve de avertisment, trei dintre acestea fiind deja declarate ilegale de către instanțele de judecată.
Fapta cu caracter penal comisă de cei 11 membri de sindicat vine după ce Filarmonica a câștigat în justiție procesul împotriva domnului Samodaiev, în urma căruia acesta este obligat să achite cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei, instanța apreciind că se impune și o sancțiune disciplinară de reducere a salariului cu 10 la sută, timp de trei luni, pentru absență nemotivată de la serviciu. În anul 2023, același domn Samodaiev l-a agresat tot pe managerul instituției, în Piața Mare, dar plângerea la Poliție a fost clasată.
Chiar și în aceste condiții, Filarmonica de Stat Sibiu recunoaște faptul că dreptul la grevă este o opțiune personală și respectă orice formă de protest legală. Conducerea Filarmonicii, împreună cu consilierul juridic, vor depune plângere penală împotriva faptei petrecute în după-amiaza zilei de 14 mai.
15.05.2025