Asociația Prietenii Mocăniței a anunțat că pasarelele pietonale metalice ale „Podului Fetelor”, situat la kilometrul 85+812, lângă Cornățel, au fost furate săptămâna trecută. Asociația a menționat că din păcate astfel de furturi întâlnesc des, dar situația actuală este și mai neplăcută pentru că podul respectiv face parte din traseul funcțional al mocăniței, unde se organizează curse turistice, iar incidentul afectează direct experiența vizitatorilor.
Reprezentanții asociației spun că, deși astfel de acte de vandalism au loc aproape săptămânal pe cei 73 de kilometri ai căii ferate înguste. Asociația a menționat că în urmă cu zece ani, voluntarele asociației au revopsit integral respectivul pod, o muncă constantă și asiduă a Asociației, de care care mulți hoți profită.
Potrivit Asociației Prietenii Mocăniței fapta a fost sesizată Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și Direcției pentru Cultură Sibiu. Membrii asociației speră ca autoritățile să desfășoare o anchetă reală și să recupereze elementele furate. Într-un apel public, aceștia le transmit făptașilor: „Dacă făptașii ne urmăresc, îi rugăm frumos să le aducă înapoi!”.
Mesajul intergral transmis de Asociația Prietenii Mocăniței:
„Pe tren, le povestim turiștilor cum am reabilitat mocănița prin voluntariat, iar când trecem peste Podul Fetelor le spunem fetițelor din tren cum voluntarele noastre au revopsit întregul pod în urmă cu 10 ani, poveste care mereu le impresionează pe cele mici. Mulți turiști ne întreabă cum se implică comunitatea locală în susținerea proiectului nostru, moment în care bâjbâim, că nu prea avem ce zice, sau am avea, dar nu e plăcut.
Iar neplăcutele tocmai s-au înmulțit, săptămâna trecută platelajele metalice care formau pasarelele pietonale ale Podului Fetelor de la km 85+812 de lângă Cornățel fiind furate. Intervenții de genul se întâmplă săptămânal pe cei 73 de kilometri ai mocăniței noastre, dar asta ne lasă un gust mai amar decât restul deoarece afectează negativ experiența turiștilor la mocăniță, podul aflându-se pe traseul funcțional, pe care organizăm curse turistice. Asupra faptului am sesizat Inspectoratul de poliție județean Sibiu și Direcția pentru cultură Sibiu, podul fiind listat în Lista Monumentelor Istorice, poate, printr-o minune, se vor face cercetări reale care să ducă la recuperarea platelajelor. Iar dacă făptașii ne urmăresc, îi rugăm frumos să le aducă înapoi!”
Sursa foto: Asociația Prietenii Mocăniței