Potrivit primarul orașului Dumbrăveni, Emil Dârlosan, din acestă toamnă vor fi introduse autobuze electrice pentru transportul elevilor și al localnicilor. Totodată acesta a subliniat că una dintre principalele așteptări pentru dezvoltarea localității rămâne demararea investiției poloneze în sere, proiect care va aduce locuri de muncă și venituri suplimentare în Dumbrăveni.
„O parte din copiii noștri fac naveta la Mediaș și la Sighișoara. Bineînțeles că pe zona de nord a județului Sibiu avem Nord Trans pentru trasport, dar așteptăm în toamnă să primim și autobuzele electrice. Am stabilit cu celelalte 19 primării implicate, anumite rute de transport al elevilor și al persoanelor, proiect în care vrem să ne implicăm și noi. Va fi mult mai lejer pentru oameni să se deplaseze și bineînțeles pentru elevi, care deocamdată suportă cheltuielile de deplasare.”– a declarat edilul
Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii de transport, primarul a menționat și planurile de investiții care ar putea aduce beneficii economice importante comunității:
„Noi ne dorim cel mai mult ca investitorul polonez care vrea să construiască sere în Dumbrăveni să înceapă lucrările, fiindcă vom vorbi de locuri de muncă, de niște sume de bani care intră în bugetul consiliului local și automat pentru cetățenii din Dumbrăveni. În rest, ne mai dorim doar pace și sănătate.”- a concluzionat primarul Emil Dârlosan