Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, împreună cu American Corner Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, organizează atelierul educațional „Public Speaking & Effective Communication”, dedicat dezvoltării abilităților de comunicare în limba engleză și formării competențelor esențiale de vorbire în public.
Programul se va desfășura în perioada octombrie – decembrie 2025, cu frecvență săptămânală, pe durata a 10 sesiuni de câte 2 ore fiecare, și este destinat unui grup de maximum 20 de participanți cu vârste între 18 și 40 de ani, care au nivel intermediar sau avansat de limbă engleză.
Prin exerciții interactive, discursuri și prezentări, participanții vor învăța să comunice clar, eficient și convingător în contexte publice, academice și profesionale. Atelierul include analiza și exersarea discursurilor celebre și mai puțin cunoscute, aplicarea tehnicilor de structurare, argumentare și livrare a mesajului, utilizarea mijloacelor vizuale, gestionarea timpului și exerciții de depășire a emoțiilor de scenă, precum și sesiuni de feedback constructiv pe discursurile participanților. Atelierul oferă un mediu sigur și stimulativ, unde tinerii își pot construi încrederea în sine, claritatea exprimării și prezența în fața unui public.
Lect. univ. dr. Corina Selejan, lector la Departamentul de Studii Anglo-Americane și Germanistice al Facultății de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, va conduce cursurile. Cu 18 ani de experiență profesională în companii multinaționale și multiple publicații academice, dr. Selejan aduce o abordare integrată, academică și practică asupra comunicării.
Înscrierile se fac în perioada 1-8 octombrie 2025, la adresa de e-mail american.corner@bjastrasibiu.ro, printr-un mesaj care să includă numele complet, vârsta și facultatea sau locul de muncă. Locurile sunt limitate la 20 de participanți. Atelierul reprezintă o oportunitate de a dezvolta competențe reale de comunicare, inspirate din tradiția excelenței americane în educație și cultură, prin cooperare internațională și dialog intercultural.