Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, susține că România ar fi obligată să plătească aproximativ 3 miliarde de lei, la care se adaugă dobânzi, reprezentând contravaloarea unor doze de vaccin anti-COVID neutilizate, în urma unor decizii luate în perioada pandemiei de guvernele PNL și USR.
Potrivit acestuia, suma totală ar ajunge la aproape 800 de milioane de euro, pe care o descrie drept „un dezastru” generat de „incompetența și aroganța” fostului premier Florin Cîțu și a miniștrilor USR ai Sănătății din acea perioadă.
„România a fost condamnată la Tribunalul de Primă Instanță să plătească către Pfizer contravaloarea a 28 de milioane de doze de vaccin anti-COVID care nici măcar nu au mai fost livrate”, afirmă Trif. El mai susține că alte costuri vor fi generate de distrugerea dozelor neutilizate.
Deputatul PSD critică, de asemenea, volumul mare de vaccinuri contractate, susținând că România ar fi achiziționat aproape 100 de milioane de doze, „de trei ori mai mult decât ar fi fost necesar chiar și în cel mai pesimist scenariu”.
În declarația sa, Trif afirmă că miniștrii PSD care au urmat la conducerea Ministerului Sănătății ar fi încercat să limiteze pierderile prin refuzul unor livrări, vânzarea unei părți din doze și renegocierea contractelor, însă „răul făcut nu a mai putut fi reparat”.
„România plătește și va plăti scump incompetența PNL și USR. Adevărul trebuie spus clar: cine greșește, plătește”, a transmis deputatul.
Declarațiile vin în contextul dezbaterilor publice privind gestionarea achizițiilor de vaccinuri în perioada pandemiei, subiect care continuă să genereze controverse politice. Până la acest moment, reprezentanții partidelor vizate nu au oferit un punct de vedere oficial în legătură cu afirmațiile deputatului PSD.





se pare ca buleala cea mare a dat-o Rafila care este de la PSD ( asta zice DIGI):
„În anul 2023, când pandemia de COVID-19 în România și Uniunea Europeană se ameliorase, Comisia Europeană și Pfizer au încheiat un amendament care presupunea reducerea numărului de doze contractate de fiecare țară și extinderea livrării, din anul 2023 și până în anul 2026, după cum arăta Context.ro în 2024. Guvernul României, reprezentat în 2023 de ministrul Sănătății Alexandru Rafila, a refuzat să semneze acest amendament, astfel că a rămas cu prevederile stabilite în contractul inițial din 2021 (semnat de fosta ministră USR, Ioana Mihăilă), care obliga țara noastră să cumpere 32 de milioane de doze de vaccin până în iunie 2023. „Dacă ar fi făcut acest lucru (n.r. Guvernul României să semneze amendamentul), i-ar fi permis să reducă numărul total de doze achiziționate, să reducă volumele care urmau să fie livrate în 2023 și să repartizeze livrarea dozelor rămase pe perioada 2023 până la sfârșitul anului 2026”, arăta Pfizer în plângerea depusă în instanță, potrivit publicației citate. Ministerul Sănătății a
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/romania-a-pierdut-procesul-cu-compania-farmaceutica-pfizer-si-este-obligata-sa-plateasca-600-de-milioane-de-euro-3705465
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.”
Asa ca bai TRIF mai studiaza inainte sa dai cu bata in balta ! ne arati cat de superficial si plin de ura viscerala esti ! si pana una alta si atunci si acum sunteti impreuna la guvernare dar cred ca tu nici macar nu cunosti acest lucru !