Operatorul de salubritate SC Soma SRL va organiza, în perioada 13-17 octombrie, a doua campanie din acest an de colectare a deșeurilor voluminoase și a echipamentelor electrice și electronice (DEEE) din zonele de blocuri ale municipiului Sibiu.

Pe durata campaniei, sibienii pot depune obiectele de mari dimensiuni lângă platformele publice de colectare, în ziua programată pentru cartierul în care locuiesc. Soma va ridica deșeurile în baza unui calendar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Colectarea începe în 13 octombrie, în cartierele Hipodrom, urmând ca în 14 octombrie, acțiunea să continue în Vasile Aaron, Broscărie, Lazaret și Gușterița.
În 15 octombrie, deșeurile vor fi preluate din Gară și Terezian, iar în 16 octombrie, din Țiglari și Turnișor. Campania se încheie în 17 octombrie, în Ștrand și Valea Aurie.
Printre deșeurile care pot fi predate se numără mobilierul vechi, saltelele, jucăriile de mari dimensiuni, ușile, ferestrele, dar și echipamentele electrice și electronice defecte, cum ar fi frigiderele, televizoarele, mașinile de spălat sau telefoanele mobile.
Soma amintește că aceste deșeuri nu trebuie depozitate în containerele obișnuite și îi încurajează pe locuitori să le scoată la platformele publice în ziua indicată pentru zona lor.
Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul www.somasibiu.ro sau la numărul de telefon 0269 988.








