7.9 C
Sibiu
joi, 04 decembrie, 2025

Salon Național de Sculptură – Galeria UAP Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din România – Sibiu anunță deschiderea primului Salon Național de Sculptură, un eveniment dedicat dinamizării ofertei artistice a Galeriei UAP Sibiu și promovării sculpturii contemporane românești. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2025, ora 18:00, la Galeria UAP Sibiu, Piața Mare nr. 10, sub coordonarea organizatorului Prof. dr. Florin Viorel, cu curator Alexandra Runcan și critic și istoric de artă Dr. Iulia Mesea.

Expoziția reunește lucrările a douăzeci de artiști profesioniști, membri ai filialelor UAP din Sibiu, Alba, Arad, Cluj-Napoca și Vâlcea, printre care se numără Constantin Fîntînă, Cezar Stanciu, Dan Frăticiu, Călin Baciu, Ioan Cândea, Crina Oprean, Florin Viorel, Florin Marin, Florin Magda, Ioan Bogdan, Horațiu Lăpușean, Anadora Lupo, Elena Ilaș, Vlad Berte, Darius Hulea, Mihai Iancovescu Rudeanu, Niu Herișanu, Ioan Tămâian, Ema Hrițcu, Alin Gavrilă și Radu Ignat.

Salonul oferă o panoramă relevantă asupra direcțiilor actuale ale sculpturii românești, de la figurativ realist la abstracțiuni conceptuale, folosind o varietate de materiale precum lemn, piatră, bronz, ceramică, sticlă, metal și tehnici mixte inovative.

Dinamica selecției și dialogul vizual dintre lucrări conturează un teritoriu fertil al expresiei artistice, în care tradiția formelor clasice se întâlnește cu limbaje experimentale. Prin calitatea și diversitatea lucrărilor expuse, Salonul oferă publicului o imagine nuanțată a sculpturii contemporane românești, reafirmând rolul acesteia ca mediu viu, capabil să se reinventeze continuu și să aducă tradiția și inovația în centrul atenției publice și critice.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează economist

Victorie în Cupa României pentru FC Hermannstadt

BC CSU 2 Sibiu a pierdut la Târgoviște