Celebrul brand de fast-food Băneasa și-a deschis ieri porțile în Sibiu, iar pentru a celebra deschiderea, cei care ajungeau primii la locația de pe Bulevardul Mihai Viteazu, primeau shaorma gratuită. Deschiderea a atras zeci de sibieni dornici să încerce cunoscuta shaorma, mai ales dacă este gratis. Însă entuziasmul lor, s-a transformat rapid în frustrare din cauza întârzierilor și a lipsei de organizare.
Sibienii s-au așezat la coadă încă de dimineață, însă deschiderea efectivă a shaormeriei a întârziat cu câteva ore bune. Potrivit celor prezenți, personalul părea copleșit de mulțime, iar locația nu era complet pregătită pentru fluxul mare de clienți.
Într-o declarație pentru cei prezenți, fondatorul și totodată CEO-ul Shaormeriei, Gigel Păuneț, și-a asumat vina pentru întârzieri și a explicat că locația nu este încă 100% operațională.
Pentru a compensa, a promis prelungirea programului până la orele 19:00–20:00 și a oferit prăjituri gratuite celor care au avut răbdare. De asemenea, a anunțat că invitatul special Claudiu Bădoi urmează să ajungă la locație pentru a anima atmosfera.
Cu toate acestea, pe platforma Tik Tok, la video-ul postat de Gigel Păuneț, au apărut rapid și comentarii ale participanților nemulțumiți, care au criticat lipsa de organizare, timpul de așteptare și haosul din jurul evenimentului:
„Faptul că a fost atâta dezorganizare, lumea intra în fața rândului, s-a stat cel puțin 3 ore pentru așa ceva.”
„Ați început bine la 13:00 și cu prăjituri și cu Claudiu Bădoi.”
„Se închide înainte de Crăciun.”
„Am stat de la 17:15 până la ora 21:00 și au băgat în față pe motiv că persoanele plăteau.”
„Claudiu Bădoi sportiv, adus ca să vindem shaorma copiilor între 14 și 18 ani.”
„Lumea a stat 3 ore la coadă pentru o shaorma gratis de 22 lei.”
„Am trecut azi pe acolo și erau 5 clienți.”
„Chiar nu dau cu hate, dar este cea mai oribilă shaorma din București, lucrez pe taxi și am încercat efectiv toate shaormeriile, când trec pe lângă Băneasa nici nu mă uit, evit complet.”
„Am stat 3 ore jumătate în frig.”
Prin urmare, rămâne de văzut dacă Shaorma de la Băneasa a reușit să îndulcească experiența sibienilor după debutul agitat.
Sursa foto: Captură video- Tik Tok Gigibaneasa