În zorii zilei de 28 iulie 1931, liniștea dealurilor de la Loamneș a fost sfâșiată de zgomotul metalic al fierului contorsionat. În mica stație dintre Copșa Mică și Sibiu, două trenuri s-au ciocnit violent, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic: vagoane sfărâmate, fum dens și țipetele celor prinși între fiare. A fost unul dintre cele mai grave accidente feroviare ale începutului de secol XX în Transilvania.
O dimineață obișnuită, o greșeală fatală
Potrivit ziarului Dreptatea din 29 iulie 1931, trenul de marfă nr. 2427 cu 11 vagoane, care venea dinspre Brașov, a fost primit greșit pe linia întâi a gării Loamneș. Aceasta era deja ocupată de un convoi de 12 vagoane staționate. Acarul de serviciu, Romul Vinolmân (scris și Vindrian Iosif în alte publicații), ar fi încurcat acul, dirijând locomotiva pe linia blocată.
Mecanicul n-a mai avut timp să frâneze. „Locomotiva a ciocnit violent vagoanele garate”, nota Cuvântul. Într-o fracțiune de secundă, 14 vagoane s-au transformat în mormane de fier sfărâmat. 11 vagoane deraiate din trenul de marfă sosit în stație și alte 3 din cele garate au rupt șinele și au distrus și o parte din peron.
Eroi ai căilor ferate
Frânarul Ioan Boca, un tânăr ceferist din Mediaș, a fost prins între vagoanele făcute zob. I s-a strivit pieptul și, deși a fost transportat de urgență la spitalul din Sibiu, a murit în drum. Șeful de tren, Iosif Culciav, a fost grav mutilat — ambele picioare i-au fost retezate. Doi alți lucrători, printre care mecanicul trenului, au suferit răni ușoare.
Ziarul Dimineața scria sec, dar dureros: „Șefului de tren Culciav Iosif i s’a fracturat ambele picioare, iar frânarului Boca Ion i s’a strivit pieptul” — o relatare rece, dintr-o epocă în care moartea pe linia ferată era un risc al meseriei, nu o tragedie publică. Alte ziare relatează că au mai fost răniți alt frânar și un mecanic de tren.
Cauza: o clipă de neatenție
Comisia de anchetă a Căilor Ferate Române a stabilit rapid vinovăția: acarului Romul Vinolmân (sau Vinoerean după alte publicații), care „a dat intrarea pe linia întâia trenului de marfă, deși aceasta era ocupată”, cum precizează Viitorul. Omul a fost suspendat și deferit Parchetului.
A fost o greșeală de o clipă, dar consecințele aveau să rămână vii în memoria localnicilor. Martorii spuneau că zgomotul coliziunii s-a auzit până la Alămor și că, ore în șir, oameni din satele din jur au venit cu găleți de apă și pături să ajute ceferiștii răniți.
Loamneșul – o gară mică, o amintire mare
În vara aceea, în timp ce presa națională era plină de relatări despre atentatele comuniste de pe căile ferate din țară și despre criza economică mondială, accidentul de la Loamneș părea o rană locală, o poveste „măruntă”. Și totuși, pentru Ardeal, a fost un moment care a arătat cât de fragilă era infrastructura tânărului stat român Mare.
„Calea ferată e un organism viu”, scria Curentul în acele zile, „dar și ea sângerează când oamenii greșesc.”
Ecouri peste decenii
Astăzi, la aproape un secol distanță, gara din Loamneș nu mai păstrează niciun semn al tragediei.
Dar, în ziarele îngălbenite din iulie 1931, rămâne povestea acelui ceferist care și-a pierdut viața în slujba datoriei — un erou anonim al unei epoci în care trenurile aduceau nu doar marfă, ci și speranță.
Articol documentat pe baza publicațiilor „Dreptatea”, „Cuvântul”, „Viitorul”, „Dimineața” și „Curentul” din iulie 1931.
FOTO: ilustrare, locomotivă din anii 30 din România
