Evenimentul „Christmas at the Palace” cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, revine la Sibiu între 14 noiembrie și 28 decembrie cu o ediție care își propune să pună în prim-plan cultura urbană românească, spiritul comunitar și dialogul dintre artă, muzică și patrimoniu.

Ajuns un reper al sezonului de iarnă, proiectul continuă colaborarea cu Muzeul Național Brukenthal și extinde, în acest an, perimetrul târgului spre strada Xenopol, zonă revitalizată în edițiile anterioare prin cupola de lumini și evenimentele comunitare.
Ediția din 2025 aduce în centrul atenției muzica alternativă românească, reunind artiști care definesc noul val al scenei locale.
Pe scena „Christmas at the Palace” vor urca The Mono Jacks, byron, JazzyBIT & DJ K-Lu, Simona Delegeanu, Vlad Corb și alți muzicieni ce vor fi anunțați ulterior.
Concertele vor avea loc în fiecare vineri și sâmbătă, de la ora 18:00, iar deschiderea oficială va fi susținută de Doru Trăscău și Andrei Zamfir, membri ai trupei The Mono Jacks, într-un recital acustic din proiectul „Live Acoustic Duo”.
Pe lângă zona de concerte, ediția din acest an propune și activități pentru copii.
În parteneriat cu Muzeul Brukenthal, va fi organizat atelierul „Spiridușii artiști ai Muzeului Brukenthal”, dedicat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani. Cei mici vor putea participa la ateliere de creație și explorare artistică, având totodată acces gratuit la muzeu. Peste 40% dintre locurile disponibile au fost deja rezervate de școlile din Sibiu și din județ.
Programul general al evenimentului este de joi până duminică, între orele 12:00 și 22:00, iar intrarea la concerte este liberă.
Mai multe detalii, înscrieri și rezervări la ateliere sunt disponibile pe site-ul https://focus-agency.ro/christmas-at-the-palace/





