19.1 C
Sibiu
luni, 17 noiembrie, 2025

Ultimele zile pentru înscrierea voluntarilor la Colecta de Alimente de Crăciun. Aproape 2.000 de persoane sunt așteptate să se implice

Știri din Județ

Publicitate

Colecta Națională de Alimente – cea mai amplă campanie de solidaritate derulată anual în România – se apropie de start, iar voluntarii care doresc să se alăture inițiativei mai au la dispoziție doar câteva zile pentru înscriere. Termenul-limită este 23 noiembrie 2025, iar campania va avea loc în perioada 5–7 decembrie, în supermarketuri și magazine din toată țara.

La nivel regional, peste 110 magazine din județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu vor participa la Colecta de Crăciun. Aproximativ 2.000 de voluntari sunt necesari pentru a acoperi turele de câteva ore în cele trei zile de campanie. Nu sunt cerute abilități speciale – doar disponibilitate, implicare și dorința de a ajuta.

„Voluntariatul m-a învățat să văd lumea cu mai multă empatie”

Printre cei care s-au înscris deja se numără și Denisa Hidișan, studentă în anul II la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și voluntară activă a Băncii Regionale pentru Alimente.

Voluntariatul m-a învățat să ies din zona mea de confort și să văd lumea cu mai multă empatie. Mă motivează faptul că pot contribui la ceva mai mare decât mine”, spune Denisa, care s-a implicat atât în ateliere educaționale din școli, cât și în colectele de alimente.

Pentru ea, experiența campaniei din decembrie are o valoare aparte:
Pentru mine, Colecta a devenit parte din spiritul sărbătorilor și e bucuria de a dărui concret. Chiar și două ore din timpul tău pot aduce zâmbete acolo unde e nevoie.

Voluntarii – motorul Colectei

Reprezentanții Băncii Regionale pentru Alimente Cluj subliniază rolul esențial al voluntarilor.

Fiecare voluntar contează. Prin energia și dedicarea lor, reușim, an de an, să transformăm gesturile simple de solidaritate în sprijin concret pentru mii de persoane aflate în nevoie”, afirmă Andreea Bobiș, președintele organizației.

Iar impactul nu este deloc neglijabil: doar la Colecta de Paște din acest an, în regiunea Cluj, s-au strâns 183 de tone de alimente, care au ajuns la peste 17.000 de persoane prin intermediul a 62 de organizații non-profit.

Cum te poți înscrie

Persoanele interesate să devină voluntari la Colecta de Crăciun 2025 se pot înscrie online până la 23 noiembrie, exclusiv pe platforma oficială:
👉 https://bancapentrualimente.ro/voluntar-colecta/


Despre rețea
Federația Băncilor pentru Alimente din România reunește nouă bănci regionale (București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați), creând o rețea națională care conectează surplusul alimentar cu nevoile persoanelor vulnerabile. Banca Regională pentru Alimente Cluj deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu.

Colecta de Alimente rămâne cea mai amplă campanie de solidaritate organizată la nivel național în cadrul acestei rețele.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la nouă goluri la Timișoara

CSU 2 Sibiu, victorie categorică în deplasare

Bărbat lovit mortal de tren la Mediaș