Interact Mediaș aduce arta și solidaritatea în prim-plan, la Sala Traube

Știri din Județ

Publicitate
Clubul Interact Mediaș, în parteneriat cu Cluburile Rotary Mediaș și Rotary Sibiu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Mediaș, a organizat un eveniment cultural de excepție, care a îmbinat arta spectacolului cu spiritul solidarității și al implicării comunitare.

Luni, 22 decembrie, Sala Traube din Mediaș a fost arhiplină, publicul numeros contribuind la o atmosferă vibrantă și emoționantă. Spectacolul „Mic și-al dracu”, regizat de Maia Morgenstern și realizat coregrafic de Valentin Roșca, a captivat spectatorii încă din primele momente și a fost răsplătit cu aplauze îndelungate.

Dincolo de succesul artistic, evenimentul și-a atins și obiectivul caritabil. În urma spectacolului, a fost strânsă o sumă importantă de bani, care va fi direcționată către Centrul de Recuperare „Pruncul Isus” Mediaș și Asociația „Sfântul Casian” Mediaș, sprijinind astfel persoane aflate în nevoie.

Reprezentanții Interact Mediaș au transmis mulțumiri publicului pentru prezență și susținere, artiștilor pentru profesionalism și dăruire, precum și sponsorilor și partenerilor implicați, fără de care realizarea acestui eveniment nu ar fi fost posibilă.

Prin astfel de inițiative, Interact Mediaș reconfirmă deviza care stă la baza activității sale: „Service Above Self”, demonstrând că arta poate deveni un instrument puternic de sprijin și solidaritate în comunitate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie pentru CSU 2 Sibiu