Muzeul Național Brukenthal continuă parteneriatul din cadrul Lunii Sculptorilor Români, organizată la Iași – cel mai important eveniment dedicat sculpturii din România – prin expoziția „Ion Vlad, pe urmele lui Brâncuși”, curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță. Vernisajul va avea loc pe 21 februarie 2026, la ora 14:00, la Muzeul Unirii din Iași.
Ediția din acest an este dedicată aniversării lui Constantin Brâncuși, iar Brukenthal prezintă o selecție de lucrări de sculptură semnate Ion Vlad, din colecția Muzeului de Artă Contemporană din Sibiu. Expoziția propune o lectură a operei artistului în relație cu modernitatea brâncușiană și cu marile teme ale sculpturii secolului XX.
Născut la Fetești și format sub îndrumarea lui Cornel Medrea, Ion Vlad a fost profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” înainte de a se stabili, în 1965, la Paris. A realizat lucrări pentru Espace Pierre Cardin, a predat la Centrul American din Paris și la Sorbona, iar în 1972 a primit cetățenia franceză. Capodopera sa rămâne statuia lui Mihai Eminescu, amplasată lângă Universitatea Sorbona.
Muzeul Național Brukenthal deține cea mai importantă colecție de lucrări Ion Vlad, grație donației Eliza și Vladimir Cantaragiu, și a readus în atenție creația artistului printr-o amplă expoziție organizată în 2024. Prezența sa la Iași reafirmă recuperarea unui sculptor major, a cărui operă, puternică și telurică, se înscrie într-un dialog fertil cu moștenirea lui Brâncuși.





