Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis miercuri, 4 martie 2026, o solicitare oficială către Ministerul Educației și Cercetării pentru organizarea unei întâlniri cu noul ministru al instituției. Reprezentanții studenților își doresc o discuție directă despre principalele probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România.
Potrivit organizației, întâlnirea ar urma să abordeze mai multe teme considerate prioritare pentru studenți. Printre acestea se numără finanțarea învățământului superior, fondul de burse și protecție socială, facilitățile de transport feroviar și local pentru studenți, dar și stadiul implementării unor acte normative recente și al platformelor digitale lansate în sistemul educațional.
Reprezentanții ANOSR atrag atenția și asupra discuțiilor publice privind diminuarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării. Organizația subliniază că impactul măsurilor de austeritate asupra studenților a început încă din 1 ianuarie 2025, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 156/2024, care a limitat facilitățile la transport pentru studenți.
Potrivit unei analize realizate de ANOSR, restrângerea reducerii de 90% pentru transportul feroviar intern ar fi generat economii nesemnificative pentru bugetul statului, de sub 0,0021%, însă cu efecte sociale considerabile asupra studenților. Organizația susține că această măsură a îngreunat mobilitatea studenților și accesul acestora la oportunități educaționale.
De asemenea, ANOSR critică modificările introduse prin Legea nr. 141/2025, care au schimbat baza de calcul a costului standard alocat universităților pentru fondul de burse și protecție socială, raportându-l la salariul minim net, în locul celui brut. În plus, acordarea burselor a fost limitată exclusiv la perioada activităților didactice. Potrivit organizației, aceste schimbări au dus la reducerea fondului de burse cu aproximativ 52%, echivalentul a circa 44.000 de burse sociale.
În acest context, ANOSR face referire și la studiul lansat în ianuarie 2026, intitulat „Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?”, care arată că un student are nevoie de aproximativ 2.027,99 lei pe lună pentru cheltuielile esențiale. Suma este mult peste nivelul bursei sociale minime acordate de stat, care se ridică la 925 de lei.
Reprezentanții studenților afirmă că vor continua demersurile pentru restabilirea echilibrului în sistemul de învățământ superior și pentru asigurarea unui mediu universitar accesibil și echitabil pentru toți tinerii. Totodată, ANOSR solicită Guvernului și Parlamentului alocarea unui buget adecvat Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2026.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România este o federație națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană, care de peste 25 de ani reprezintă interesele studenților din România. Organizația reunește 138 de organizații studențești din 31 de universități și 20 de centre universitare din țară și reprezintă studenții români la nivel european prin afilierea la European Students’ Union (ESU).





