7.9 C
Sibiu
miercuri, 04 martie, 2026

Concertul Disco Mania Sibiu, reprogramat pentru 25 aprilie. Organizatorii oferă acces gratuit la Meet & Greet pentru posesorii de bilete

Știri din Județ

Publicitate
Sibiul ar fi trebuit să devină sâmbătă, 7 martie 2026, capitala muzicii retro, odată cu concertul „Disco Mania” programat la Sala Sporturilor Transilvania. Evenimentul, care promitea un line-up cu nume cunoscute precum Haddaway, Sabrina, Culture Beat sau Gipsy Kings, a fost însă reprogramat pentru data de 25 aprilie 2026, din motive logistice, potrivit organizatorilor.

Organizatorii: „Decizia a fost una responsabilă”

Reprezentanții L’Art Production, compania care organizează evenimentul, resping acuzațiile și spun că reprogramarea a fost determinată de probleme logistice și operaționale.

„Decizia de reprogramare a fost luată pe baza unor considerații operaționale și logistice severe. Producțiile internaționale implică managementul artiștilor, furnizorii tehnici și programul de rutare. În astfel de circumstanțe, reprogramarea este o măsură responsabilă care vizează protejarea integrității spectacolului”, au transmis organizatorii.

Aceștia au precizat că artiștii principali din line-up au confirmat noua dată, însă au existat și modificări. De exemplu, Ace of Base nu va mai fi prezentă la evenimentul din 25 aprilie din cauza unui alt concert programat în aceeași perioadă.

Biletele rămân valabile, dar pot fi și returnate

Organizatorii spun că biletele deja achiziționate rămân valabile, iar locurile rezervate se păstrează pentru noua dată.

În același timp, spectatorii care nu mai pot participa pot solicita rambursarea biletelor printr-o cerere trimisă pe e-mail la lartproductionoffice@gmail.com. Potrivit organizatorilor, există un termen de 15 zile pentru depunerea cererii, iar banii sunt returnați în 3–5 zile lucrătoare.

„Am lăsat adresa de email unde publicul poate solicita anularea biletelor. Avem sub 20 de solicitări până acum. Toți cei care păstrează biletul vor avea acces gratuit la Meet & Greet și la conferința de presă cu artiștii pe 25 aprilie”, au mai transmis reprezentanții evenimentului.

Bonus pentru cei care păstrează biletele

Pentru a compensa reprogramarea, organizatorii au anunțat că toți posesorii de bilete vor avea acces gratuit la un eveniment Meet & Greet cu artiștii, precum și la conferința de presă oficială, programată în 25 aprilie 2026, la ora 16:00.

„Ne cerem scuze pentru schimbare și vă asigurăm că pregătim un show excepțional, care va merita din plin așteptarea”, au transmis organizatorii.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri