12.4 C
Sibiu
joi, 05 martie, 2026

Elevii Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu oferă un moment muzical pacienților Spitalului de Psihiatrie

Știri din Județ

Publicitate
Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu organizează vineri, 6 martie 2026, de la ora 12:00, un moment artistic special dedicat primăverii și mamei, în cadrul unui parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Evenimentul, intitulat sugestiv „Azi e ziua ta, măicuță!”, își propune să aducă emoție, căldură și speranță pacienților și personalului medical prin intermediul muzicii. Elevii și profesorii școlii vor oferi un dar muzical plin de sensibilitate, menit să marcheze începutul primăverii și apropierea zilei de 8 Martie.

Momentul artistic este coordonat de profesorii Alin Grecu, Luminița Maria Dejan și Cosmin Diaconescu, iar instituția este condusă de managerul Alina Vintilă.

Prin acest eveniment, organizatorii își propun să demonstreze că muzica poate aduce alinare și bucurie, chiar și în cele mai sensibile contexte, transformând o zi obișnuită într-un moment special pentru cei care au nevoie de sprijin moral.

Activitățile Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri