Deputatul USR de Sibiu, Adrian Echert, critică dur privilegiile politice: „Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți”

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul USR de Sibiu, Adrian Echert, a reacționat public la controversa legată de fostul premier Victor Ponta, acuzând existența unui sistem de privilegii în politică și administrație, în care anumite persoane încearcă să ocolească regulile în detrimentul cetățenilor obișnuiți.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Echert susține că solicitarea ca fiica lui Victor Ponta, aflată în Dubai, să fie evacuată înaintea copiilor mici sau a persoanelor cu urgențe medicale nu este „un accident”, ci expresia unei mentalități adânc înrădăcinate în clasa politică.

„Este reflexul unei caste care trăiește de ani de zile cu ideea că regulile sunt pentru alții. Pentru ei există mereu o ușă laterală”, a afirmat deputatul USR.

Parlamentarul sibian a enumerat mai multe exemple pe care le consideră simptome ale acestui sistem de privilegii: săritul peste rând la vaccinare, obținerea preferențială a permiselor, tratamente speciale în spitale sau îmbarcarea înaintea celorlalți.

Potrivit lui Echert, logica este mereu aceeași: „întâi ai lor, apoi – dacă mai rămâne loc – restul oamenilor”, în timp ce copiii altora sau persoanele bolnave sunt nevoite să aștepte.

Deputatul consideră că reacțiile publice apărute după acest episod arată modul în care un sistem de privilegii reacționează atunci când regulile încep să fie aplicate egal.

„Ce se vede acum nu este doar un episod cu Victor Ponta. Este reacția unui sistem de privilegii care se zbate atunci când regulile devin, în sfârșit, aceleași pentru toți”, a mai transmis Adrian Echert.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

FC Hermannstadt merge după puncte la Galați

BC CSU Sibiu are meci în capitală

ACS Mediaș joacă sâmbătă în liga a treia

CSC Șelimbăr se întoarce la Buftea

Răzvan Burleanu, în vizită la Alma Sibiu

Inter Sibiu joacă pe stadionul Obor