Controale masive în piețe, târguri și unități de alimentație publică cu ocazia sărbătorilor de Paște!

Știri din Județ

Publicitate
Instituția Prefectului a dispus un plan de măsuri pentru perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale 2026, vizând siguranța alimentară și ordinea publică. Începând de astăzi, 31 martie și până pe 14 aprilie, județul Sibiu intră sub un regim strict de monitorizare sanitar-veterinară și fiscală. Obiectivul principal este eliminarea practicilor comerciale incorecte și protejarea consumatorilor împotriva produselor neconforme.

Astfel, Direcția Sanitar Veterinară va monitoriza riguros sacrificarea mieilor, expertizarea cărnii și transportul produselor de origine animală, iar în trafic, poliția va organiza filtre pentru verificarea documentelor de proveniență și a condițiilor de igienă. De asemenea, inspectorii vor verifica în piețe și târguri utilizarea caselor de marcat și legalitatea facturilor fiscale, pentru a preveni circuitele ilegale de marfă specifice perioadelor de consum ridicat.

Toleranță zero pentru evaziune și practici comerciale incorecte


Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu va desfășura acțiuni specifice pentru protejarea consumatorilor împotriva abuzurilor economice. Polițiștii vor urmări identificarea circuitelor ilegale de marfă și sancționarea operatorilor care nu respectă normele fiscale.
Autoritățile vor monitoriza utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale și combaterea evidențelor contabile duble, verificarea legalității transporturilor de marfă prin controale în trafic pe rutele intens circulate, identificarea facturilor fiscale false și a „clienților fictivi” folosiți pentru a masca stocurile reale de marfă și protejarea drepturilor de autor și a mărcilor înregistrate pentru produsele aflate la vânzare.

Pe cealaltă parte, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu a stabilit reguli stricte pentru sacrificarea și comercializarea animalelor de sezon. Astfel, toată carnea de ovine și caprine provenită din abatoare, unități de tranșare sau depozite trebuie să fie expertizată sanitar-veterinar înainte de a ajunge în supermarketuri sau piețe, se vor preleva probe pentru determinarea aditivilor, contaminanților, reziduurilor de pesticide și a eventualelor fraude genetice, iar supravegherea clinică pentru prevenirea pestei porcine africane și a influenței aviare, prin examene riguroase în exploatațiile comerciale va continua.

Campanie de informare pentru operatorii economici


Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu va desfășura, în paralel cu controalele, o campanie de consiliere a comercianților. Scopul este informarea acestora cu privire la modul corect de producere, depozitare și comercializare a serviciilor specifice perioadei de Paște, pentru a evita amenzile și, mai ales, pentru a nu pune în pericol sănătatea cumpărătorilor.

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultimele Știri