Traficul pe DN 7 este paralizat la această oră în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, în urma unui accident în care au fost implicate două vehicule de mare tonaj. Conform primelor cercetări, vinovat de producerea accidentului ar fi un bărbat de 63 de ani, din comuna Sălătrucel. Aflat la volanul unei autoutilitare, bărbatul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, pierzând controlul asupra direcției. Acesta a intrat în plin într-un TIR condus de un bărbat de 46 de ani, din județul Satu Mare.
La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de la Stația de Pompieri Brezoi și Detașamentul Râmnicu Vâlcea cu două autospeciale de descarcerare, o unitate SMURD și o autospecială CBRN, fiind sprijinite și de două ambulanțe ale Serviciului Județean.
În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată. Echipele de descarcerare au lucrat sub presiune pentru a extrage victima dintre fiarele contorsionate. Din fericire, bărbatul a fost scos conștient și a fost preluat imediat de medici pentru îngrijiri de specialitate. Totodată, șoferul celui de al doilea tir, a fost evaluat de către echipajul Smurd, iar în urma evaluării, acesta a refuzat transportul la spital.
„Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să adapteze viteza la condițiile de drum.” -au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Vâlcea
ACTUALIZARE, ORA 15:52:
„Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe DN 7, la km 202, pe raza localității Brezoi.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 63 de ani, din comuna Sălătrucel, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Moftin, județul Satu Mare.
În urma impactului, bărbatul de 46 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, din cauza stării medicale, urmând ca procedura să fie efectuată la unitatea medicală.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Traficul rutier în zonă este temporar blocat, pentru efectuarea cercetărilor la fața locului și pentru îndepărtarea vehiculelor de pe carosabil, urmând a fi reluat în condiții normale după finalizarea intervenției.”- raportează IPJ Vâlcea


Sursa foto: ISU Vâlcea/IPJ Vâlcea




