Moment istoric pentru biodiversitatea României: Elanul revine în pădurile administrate de Romsilva

Știri din Județ

Publicitate
Un pas important pentru refacerea ecosistemelor naturale din România a fost făcut odată cu reintroducerea elanului (Alces alces) în Parcul Natural Vânători Neamț. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a anunțat revenirea oficială a acestei specii în fauna țării, după o absență de peste 200 de ani.

Patru exemplare de elan – un mascul și trei femele – au fost aduse recent în aria protejată, provenind din centre specializate din Germania, Franța și Elveția. Animalele au fost atent selectate pentru a avea cele mai bune șanse de adaptare la condițiile din România.

Reintroducerea face parte din proiectul „Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț”, derulat de Administrația Parcului în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România (AER), ACDB și Asociația Mioritics. Inițiativa urmărește nu doar refacerea biodiversității, ci și dezvoltarea unui model de turism sustenabil în zonă.

În această etapă, elanii vor rămâne timp de 30 de zile în carantină, sub supravegherea strictă a specialiștilor. Accesul publicului este momentan restricționat, pentru a permite monitorizarea stării de sănătate și acomodarea animalelor. După această perioadă, vizitatorii vor putea observa exemplarele de la distanță, în condiții de siguranță.

Directorul Parcului Natural Vânători Neamț, Sebastian Cătănoiu, a subliniat importanța demersului: „Aducerea elanilor este un act de reparație morală față de natură. Alături de reintroducerea zimbrului, acest proiect consolidează statutul Parcului ca reper pentru conservarea naturii în România și ca model de bune practici.”

Elanul, cunoscut în trecut și sub numele de „plotun”, era o specie prezentă în mod obișnuit în fauna României până la începutul secolului al XIX-lea, fiind menționat inclusiv de Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”. Dispariția sa a fost cauzată de presiunea umană și schimbările de habitat, iar în secolul XX au existat doar semnalări sporadice ale unor exemplare rătăcite.

Proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea Fundației OMV Petrom, prin programul „Verde pentru viitor”, dezvoltat în parteneriat cu FDSC și Propark.

Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, parte a Romsilva, își continuă astfel misiunea de protejare a biodiversității și de reintroducere a marilor erbivore dispărute, consolidând „Ținutul Zimbrului” ca un model de succes în conservarea naturii din România.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri