„Livrăm arhitectură pe strada Poștei” – proiectul care aduce comunitatea înapoi în inima Sibiului, la Maratonul Internațional 2026

Știri din Județ

Publicitate
Un nou proiect comunitar prinde contur în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2026, propunând o redescoperire a uneia dintre zonele centrale ale orașului: strada Poștei. Inițiativa, intitulată „Livrăm arhitectură pe strada Poștei”, este dezvoltată de Grupul de Inițiativă „Împreună pe strada Poștei” și își propune să transforme un spațiu urban subutilizat într-un loc viu, deschis comunității.

Deși amplasată între două instituții emblematice pentru dezvoltarea Sibiului – Poșta și Banca – strada Poștei rămâne, în prezent, o zonă puțin valorificată. Proiectul urmărește tocmai activarea acestui spațiu și integrarea lui mai bună în viața orașului, punând în valoare patrimoniul cultural și istoria locului.

Organizatorii propun un eveniment de tip „Străzi deschise pentru oameni” sau „Ziua Porților Deschise”, în cadrul căruia strada va deveni un punct de întâlnire accesibil tuturor. Arhitecți, urbaniști, studenți, elevi, locuitori ai zonei și simpli trecători vor fi invitați să participe la activități menite să reconecteze comunitatea cu spațiul public și cu identitatea acestuia.

„Ne dorim să întărim legătura afectivă a sibienilor cu istoria locului și să transformăm strada Poștei într-un spațiu activ, relevant pentru comunitate”, transmit inițiatorii proiectului.

Grupul de Inițiativă „Împreună pe strada Poștei” reunește specialiști și tineri profesioniști din domeniile arhitecturii, urbanismului și patrimoniului construit. Membrii echipei au experiență în organizarea de proiecte educaționale și culturale, activări temporare ale spațiului public, expoziții de arhitectură și colaborări cu ONG-uri și instituții locale. De asemenea, o parte dintre aceștia sunt implicați în proiecte dedicate patrimoniului construit, inclusiv clădiri monument istoric.

Prin acest demers, inițiatorii își propun nu doar revitalizarea unei străzi, ci și crearea unui model de implicare civică și colaborare între profesioniști și comunitate.

Proiectul „Livrăm arhitectură pe strada Poștei” se numără printre cauzele susținute în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2026, eveniment care continuă să mobilizeze comunitatea în jurul unor inițiative cu impact local.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Casă în flăcări pe strada Vulcan! VIDEO

CSU Sibiu joacă la Cluj, în BT Arena