Potrivit Primăriei Comunei Sadu, din data de ieri, 1 mai, este interzis pășunatul ovinelor pe terenurile de tip fâneață, indiferent de regimul juridic al acestora (proprietate publică, inclusiv terenul lotului zootehnic de la Tălmaciu sau aflate în proprietatea privată).
În perioada 1 mai – 1 iunie, pășunatul va putea fi realizat doar pe terenurile anunțate de primărie, și anume: Dealul Măgurii, Podișoare, Teiș, Higiuri și Juvart. Nerespectarea acestor măsuri impuse de conducerea locală va fi pedepsită prin sancțiuni contravenționale și obligația reparării daunelor care vor fi stabilite pe baza unui raport de evaluare al pagubelor întocmit de comisia abilitată.
Valentin Ivan, Primar Comuna Sadu – „Facem apel la responsabilitate și respectarea prevederilor legale, în vederea protejării producției agricole și a menținerii unui climat de bună conviețuire în comunitate.”




