Un accident rutier a avut loc astăzi în municipiul Mediaș, la intersecția dintre Șoseaua Sibiului și strada Sticlei. Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un bărbat de 80 de ani, localnic, care conducea o motocicletă pe Șoseaua Sibiului, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism la intersecția cu strada Sticlei. În consecință, motocicleta a intrat în coliziune directă cu autoturismul condus de un alt medieșean, în vârstă de 58 de ani.
La locul accidentului s-a deplasat de urgență un echipaj SMURD și o autospecială de stingere. Potrivit ISU Sibiu, în urma impactului, motociclistul de 80 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale suferind o contuzie lombară și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.




