La împlinirea a nouă ani de activitate în funcția de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian-Vasile Roman a transmis un mesaj de mulțumire colegilor, colaboratorilor și familiei sale, subliniind importanța muncii în echipă și a dezvoltării continue a unității medicale.
„10 mai 2017 a fost prima mea zi de lucru în calitate de manager de spital. A fost o perioadă cu numeroase provocări, cu mult efort, dar și cu satisfacții profesionale și umane”, a scris Cristian Roman.
Managerul a amintit și perioada 2021–2022, când a ocupat funcția de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, experiență pe care o descrie drept „o altă etapă foarte importantă și prodigioasă” în cariera sa.
În mesajul său, Cristian Roman a evidențiat realizările obținute împreună cu echipa managerială și colectivul spitalului, mulțumind tuturor instituțiilor partenere și presei sibiene pentru sprijinul acordat în promovarea proiectelor și activităților spitalului.
„Cea mai mare bucurie a mea este că am reușit să întăresc constant echipa cu noi colegi buni care s-au integrat repede și sunt fericit pentru nivelul la care este spitalul”, a transmis acesta.
Totodată, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a subliniat că obiectivul principal rămâne dezvoltarea continuă a instituției medicale: „Este bine că am ajuns aici, dar și mai important este nu doar să ne menținem, ci să ne dezvoltăm. CONTINUĂM ÎMPREUNĂ!”.
Mesajul s-a încheiat cu mulțumiri adresate familiei și tuturor celor care i-au fost alături de-a lungul anilor.




