Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și o atenționare Cod Galben care vizează și județul Sibiu, unde urmează mai multe zile cu instabilitate atmosferică accentuată, ploi torențiale, vijelii și temperaturi în scădere.
Potrivit meteorologilor, informarea este valabilă în intervalul 11 mai, ora 12:00 – 14 mai, ora 10:00. În această perioadă, în cea mai mare parte a Transilvaniei, inclusiv în județul Sibiu, sunt așteptate averse moderate cantitativ, descărcări electrice și, izolat, grindină.
Cantitățile de apă pot ajunge la 15–30 l/mp, iar pe arii restrânse se pot depăși 40–50 l/mp, în special în timpul averselor intense sau prin acumulare. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 45–50 km/h.
Cod Galben pentru vestul Transilvaniei și zonele montane
În plus, județul Sibiu intră și sub incidența unei atenționări meteorologice Cod Galben, valabilă de duminică, 11 mai, ora 13:00, până luni, 12 mai, ora 14:00.
Meteorologii avertizează că în vestul Transilvaniei și local în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50–70 km/h și grindină.
Cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp și izolat la 30–40 l/mp.
Se răcește puternic începând de marți
Meteorologii anunță și o schimbare importantă a regimului termic. Începând de marți, valorile de temperatură vor începe să scadă, iar miercuri vremea va deveni mai rece decât normalul perioadei.
La munte, inclusiv în zona înaltă a Munților Cindrel și Făgăraș, în noaptea de miercuri spre joi sunt posibile precipitații mixte.
Autoritățile recomandă populației să urmărească actualizările ANM și eventualele avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.




