Curs gratuit de fluier la Rășinari pentru iubitorii de tradiții

Știri din Județ

Publicitate
Locuitorii din Rășinari și toți cei pasionați de muzica populară sunt invitați să participe la un curs gratuit de fluier organizat în cadrul proiectului „Promovarea Patrimoniului Cultural la Rășinari 2026”.

Cursul va începe în data de 3 iunie 2025, de la ora 17:00, la Căminul Cultural din Rășinari, iar participanții vor avea ocazia să descopere tainele unuia dintre cele mai vechi instrumente tradiționale românești.

Inițiativa este susținută de Agenda Culturală a Primăriei Rășinari și își propune să contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural local. Organizatorii spun că repetițiile la fluier vor fi reluate începând cu această dată, iar participarea este complet gratuită.

Cursurile vor fi coordonate de instructorul Răulea Ioan, care îi așteaptă pe toți cei interesați să învețe să cânte la fluier și să ducă mai departe tradițiile muzicale ale zonei.

„Tradiția continuă prin noi. Hai să ținem vie muzica străbună!”, este mesajul transmis de organizatori, care speră să atragă cât mai mulți copii, tineri și adulți interesați de folclor și de cultura autentică românească.

Proiectul face parte dintr-o serie de activități culturale dedicate conservării identității locale și promovării valorilor tradiționale din Mărginimea Sibiului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri