CSEI Mediaș primește certificarea „Școala Încrederii” după un amplu proces de modernizare și dezvoltare educațională

Știri din Județ

Publicitate
Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Mediaș a obținut certificarea „Școala Încrederii”, recunoaștere acordată unităților de învățământ care promovează un climat educațional bazat pe colaborare, empatie și implicare activă a elevilor și părinților.

Distincția vine după patru ani de transformare educațională, perioadă în care școala a implementat practici moderne orientate spre dezvoltarea emoțională și socială a copiilor. Programul național „Școala Încrederii”, coordonat de Transylvania College Cluj-Napoca, urmărește crearea unor comunități școlare în care elevii, profesorii și familiile să colaboreze într-un mediu sigur și motivant.

Începând din 2022, CSEI Mediaș a introdus treptat concepte și activități noi, printre care „echipa încrederii”, „școala părinților”, „jurnalele încrederii” și întâlniri cu familiile elevilor conduse chiar de copii.

„Au fost patru ani în care am construit relații mai apropiate cu elevii și cu părinții lor și am încercat să transformăm școala într-un spațiu în care fiecare copil să se simtă valorizat și ascultat”, a declarat Daniela Romilă, directoarea CSEI Mediaș.

Instituția, aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, a beneficiat și de investiții importante în infrastructură și dotări. Prin fonduri europene accesate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 au fost realizate lucrări de modernizare în valoare de 4,2 milioane de lei. În plus, încă un milion de lei a fost investit recent, în parteneriat cu ROMGAZ, pentru amenajarea terenului multifuncțional de sport „Nicolae Piștea”.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a subliniat importanța îmbinării investițiilor în infrastructură cu performanța educațională.

„Peste 130 de copii din Mediaș și localitățile din jur beneficiază astăzi de condiții mai bune de studiu și de echipamente adaptate nevoilor lor. Mă bucur că investițiile realizate sunt completate de implicarea cadrelor didactice și de rezultatele obținute”, a transmis Daniela Cîmpean.

La CSEI Mediaș învață copii cu nevoi speciale atât din municipiu, cât și din localitățile Copșa Mică, Târnava, Agârbiciu, Valea Viilor, Brateiu și Nemșa.

Certificarea „Școala Încrederii” este deținută și de CSEI „Delia Stoicescu” Sibiu, o altă unitate de învățământ special aflată în coordonarea Consiliului Județean Sibiu, care a obținut această recunoaștere anul trecut.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri