După zeci de ore de căutări, zi și noapte, în condiții de vreme rea, prin pădurile din zona Sebeșu de Jos, a venit informația transmisă de poliție: copilul de 5 ani, dat dispărut de tatăl său, a fost găsit în viață.
Vestea a circulat ca un fulger pe internet și pe rețelele de socializare. Mii de oameni s-au bucurat pentru această reușită. Dar poate că este momentul să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă.
În primul rând, trebuie felicitați toți voluntarii care au participat, zile și nopți, la căutări. Sute de oameni au mers în teren, nu doar din comuna Turnu Roșu, ci și din localitățile învecinate. Au fost oameni din Cisnădie, Sibiu, Șelimbăr și din multe alte zone. Au venit cu ATV-uri, motociclete, mașini de teren, drone și cu tot ce au crezut că poate ajuta.
Bineînțeles, au fost prezente în număr mare și autoritățile: polițiști, jandarmi, pompieri. Au fost aduse echipamente speciale pentru această căutare. Au fost folosiți câini antrenați pentru urmărirea urmei. Și totuși, copilul nu a fost găsit în primele ore, așa cum își doreau autoritățile, voluntarii și întreaga comunitate.
Pe măsură ce treceau orele, situația devenea tot mai dificilă. Un copil singur în pădure, pe timp de noapte, în frig și ploaie torențială, este expus unor riscuri uriașe. Speranța de supraviețuire scade odată cu trecerea timpului, din cauza condițiilor meteo, a lipsei de hrană și apă, dar și a posibilității întâlnirii cu animale sălbatice.
Și totuși, speranța a murit ultima.
Sutele de voluntari mobilizați au rămas în teren zi și noapte. Au căutat copilul prin pădurile din zonă, pe un teren greu, în condiții severe. Oamenii nu au abandonat. Au dat un exemplu extraordinar despre ce înseamnă umanitatea și solidaritatea la români.
A fost o mobilizare exemplară. Dincolo de intervenția autorităților, care era firească și ținea de obligațiile instituționale, voluntarii au adus o valoare uriașă acestei operațiuni. Au fost oameni care au venit să caute, dar și oameni care au adus mâncare, apă, băuturi calde și sprijin pentru cei aflați în teren.
Au existat, poate, și exemple negative din partea unor reprezentanți ai autorităților. Le vom trece cu vederea de data aceasta, în speranța că șefii lor nu le vor trece cu vederea.
Un alt element foarte important a fost comunitatea. Oamenii care nu au fost prezenți fizic la fața locului au stat cu sufletul la gură. Au urmărit fiecare informație, au sperat, s-au rugat și au trăit aceste ore cu o emoție greu de descris.
Nu cred că poate fi neglijată, în astfel de momente, importanța credinței. Faptul că salvatorii, fie ei voluntari sau membri ai autorităților, dar și oamenii de acasă, s-au mobilizat în credință și speranță contează enorm. Rugăciunile lor au însoțit această căutare.
Unii vor spune că Dumnezeu nu a avut nimic de-a face cu găsirea copilului și că meritul aparține exclusiv celor care au participat la căutări. Cred că este o eroare de judecată să spui acest lucru.
Credința și speranța au legătură. Ele sunt, de multe ori, bateria care susține munca celor care nu renunță. În astfel de momente, când ești obosit, ud, înfrigurat și mergi mai departe prin pădure, speranța este cea care te ține în picioare.
Faptul că acest copil a reușit să supraviețuiască zeci de ore în frig, noapte și ploaie, fără mâncare, fără apă, fără o ținută adecvată și că a fost găsit în viață este un lucru extraordinar.
Meritul aparține celor care l-au căutat. Dar cred că, în egală măsură, trebuie să înțelegem că rugăciunile oamenilor, credința și speranța au fost parte din această poveste.
Iar această poveste, dincolo de dramatismul ei, ne-a arătat ceva rar: că atunci când viața unui copil este în pericol, oamenii pot lăsa deoparte diferențele, pot ieși din case, pot merge prin ploaie și întuneric și pot lupta împreună pentru același lucru.
Pentru viață.
Pentru speranță.
Și pentru Dumnezeu.
PS: Înregistrarea video a găsirii copilului în pădure făcută publică de poliție arată o imagine care, privită atent, pare o iesle. Natura a oferit culcușul sau?
