Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se întâlnesc miercuri seara pe Stadionul Municipal din Sibiu în finala Cupei României.
Meciul va începe la ora 20.00, dar tensiunile sunt uriașe înainte de acest meci. Fiind două echipe cu grupuri mari de suporteri, organizarea meciului la Sibiu a ridicat probleme de serioase.
Fanii clujeni au primit acceptul să se întâlnească în Piața Mare din Sibiu, dar neînțelegerile au apărut rapid după ce suporterii olteni au fost refuzați să ajungă în Piața Mică și le-a fost stabilit ca punct de întâlnire zona Gării din Sibiu.
Fanii olteni au amenințat cu absența de la finală, dar jandarmeria este în alertă maximă. Cele două grupări de suporteri sunt cunoscute în lumea ultras, iar incidentele pot apărea în orice moment. Este și motivul pentru care autoritățile au refuzat cererea oltenilor, pentru a evita apropierea celor două grupuri la mai puțin de o sută de metri.
Pentru ”U” Cluj ar fi al doilea trofeu al Cupei României din istorie, după cel din sezonul 1964/1965. Universitatea Craiova are în palmares 8 trofee, 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993, 2017-2018, 2020-2021, revendicate însă de ambele formații din Bănie.
Învingătoarea de miercuri seara va încasa 240.000 de euro, în timp ce finalista va primi 10.000 de euro.
Foto: Hailafotbal




