Comunitatea din Racovița și Sebeșu de Jos trăiește momente de profundă îngrijorare, după dispariția lui Alex, un băiețel din Sebeșu de Jos, căutat neîncetat de echipele de intervenție și de zeci de voluntari. În acest context dramatic, primarul comunei Racovița, Andreea Voicu, a lansat un apel public emoționant către toți cei care pot sprijini operațiunile de căutare.
Edilul a transmis că fiecare minut este esențial și a cerut implicarea oamenilor apți și disponibili pentru a se alătura echipelor aflate pe teren. „În astfel de clipe, puterea unei comunități se vede prin solidaritate, implicare și grijă față de semenii noștri”, a transmis Andreea Voicu.
Primarul a subliniat că orice ajutor poate face diferența în găsirea copilului dispărut. Voluntarii sunt îndemnați să se prezinte în zona Ruscă și să urmeze indicațiile echipelor de intervenție pentru ca acțiunea să se desfășoare în condiții de siguranță și eficiență.
Andreea Voicu a mulțumit viceprimarului comunei, echipei SVSU și tuturor cetățenilor din Sebeșu de Sus și Racovița care s-au mobilizat încă din primele ore după dispariție și au fost alături de familie și de salvatori.
„Solidaritatea și implicarea ne reprezintă”, a transmis primarul, exprimându-și speranța că Alex va fi găsit în siguranță și se va întoarce acasă cât mai curând.
Întreaga comunitate rămâne unită în aceste momente dificile, iar autoritățile continuă căutările cu sprijinul voluntarilor și al echipelor specializate.




