Daniela Cîmpean: Programul „lapte-corn” este susținut, dar trebuie adaptat nevoilor reale ale copiilor

Știri din Județ

Publicitate
Consiliul Județean Sibiu a finalizat analiza unuia dintre cele mai ample chestionare realizate în județ cu privire la Programul pentru Școli al României, cunoscut drept programul „lapte-corn”. Peste 9.600 de răspunsuri colectate de la cadre didactice, elevi și părinți arată că programul este considerat util și necesar, însă evidențiază și probleme legate de consumul efectiv al produselor și de risipa alimentară.

Potrivit datelor centralizate, părinții susțin programul în proporție de 86%, iar peste 75% dintre cadrele didactice confirmă că produsele sunt livrate conform graficului stabilit. Cu toate acestea, analiza relevă o diferență semnificativă între distribuirea produselor și consumul lor real de către copii.

Cadrele didactice atrag atenția asupra risipei alimentare, în special în cazul produselor considerate mai puțin atractive pentru elevi. Astfel, 37% dintre respondenți afirmă că mai mult de jumătate din corn rămâne neconsumat, iar în cazul iaurtului procentul ajunge la 32%.

În același timp, laptele și biscuiții sunt produsele cel mai bine percepute, în timp ce cornul și iaurtul generează cele mai multe nemulțumiri, mai ales în ceea ce privește gustul și calitatea. Reprezentanții Consiliului Județean consideră că această situație poate fi îmbunătățită prin ajustarea cantităților distribuite, în funcție de consumul real și preferințele copiilor.

Tendințele sunt confirmate și de răspunsurile elevilor. Deși 86% dintre aceștia spun că primesc produsele zilnic, mulți aleg să nu le consume. Mărul este cel mai apreciat produs, fiind primit de aproape 83% dintre elevi și consumat de 82% dintre ei. Laptele este consumat de aproximativ două treimi dintre respondenți, însă iaurtul este refuzat de peste 60% dintre elevi, iar aproape jumătate nu consumă cornul.

Produsele neconsumate nu sunt întotdeauna aruncate, însă indică o eficiență redusă a programului: aproape jumătate dintre elevi spun că duc produsele acasă, 35% le oferă colegilor, iar 7% ajung să le arunce.

Și părinții confirmă această realitate. Deși 83% afirmă că produsele sunt livrate zilnic, iar programul este susținut de peste 85% dintre respondenți, laptele și fructele sunt cele mai apreciate produse, în timp ce cornul și iaurtul sunt considerate mai puțin atractive.

„Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest chestionar – cadre didactice, elevi și părinți – pentru implicare și pentru că ne-au oferit o imagine mai clară asupra modului în care funcționează programul. Concluzia este că nu este suficient ca produsele să ajungă la copii, ele trebuie să fie și consumate. Vom prezenta aceste date în cadrul Comisiei Județene pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor legale privind Programul pentru Școli al României, la nivelul Județului Sibiu și, împreună, vom decide ce măsuri pot fi luate mai departe. Ne dorim ca acest program să continue, pentru că este evident că este nevoie de el, însă trebuie să analizăm în ce măsură îl putem eficientiza, astfel încât acesta să devină mai relevant și mai apropiat de nevoile reale ale copiilor”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

În mod constant, toate cele trei categorii de respondenți indică aceleași direcții de îmbunătățire: diversificarea fructelor, creșterea calității produselor și adaptarea acestora la preferințele copiilor. Peste 70% dintre elevi și părinți își doresc mai multe tipuri de fructe, iar aproximativ două treimi dintre respondenți cer îmbunătățirea calității cornului.

Consiliul Județean Sibiu anunță că va folosi concluziile acestui studiu pentru fundamentarea viitoarelor decizii privind programul, cu accent pe creșterea consumului real, reducerea risipei alimentare și adaptarea produselor la nevoile copiilor.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri