Voluntari din Franța descoperă tradițiile românești la Muzeul ASTRA din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Muzeul ASTRA din Sibiu continuă să atragă voluntari internaționali și să consolideze parteneriate culturale europene. În aceste zile, doi tineri voluntari din Franța, Pierre și Theo, participă la activități de mediere culturală și descoperă tradițiile autentice românești în cel mai mare muzeu etnografic în aer liber din Europa.

Vizita lor are loc în cadrul colaborării dintre Muzeul ASTRA și Union REMPART, o federație națională din Franța care reunește peste 180 de asociații dedicate protejării patrimoniului cultural, restaurării monumentelor istorice și educației populare. Prin acest parteneriat, voluntarii francezi au ocazia să ia contact direct cu patrimoniul românesc și cu activitățile desfășurate în muzeu.

După doar câteva zile de acomodare, Pierre și Theo au explorat deja metode tradiționale de pescuit arhaic, tehnici de țesut și alte meșteșuguri specifice culturii populare românești. Cei doi pot fi întâlniți până vineri, 22 mai, în zona Dobrogea din Muzeul în aer liber, în sectoarele Morărit și Pescuit.

Voluntarii vorbesc engleză și franceză, însă au început să învețe și câteva expresii în limba română, spre bucuria vizitatorilor și a specialiștilor muzeului. Activitățile sunt coordonate de echipa Muzeului ASTRA, iar implicarea lor se concentrează pe interacțiunea cu publicul și promovarea patrimoniului cultural într-un context internațional.

Reprezentanții muzeului spun că astfel de colaborări contribuie la promovarea multiculturalității și la consolidarea legăturilor dintre comunități europene unite prin respectul pentru tradiție și patrimoniu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri