Senator AUR de Sibiu cere clarificări Guvernului privind proiectul de exploatare a magneziului din Valea Dobra

Știri din Județ

Publicitate
Senatorul AUR de Sibiu, Luminița Păucean-Fernandes, a adresat o interpelare prim-ministrului Ilie-Gavril Bolojan, solicitând clarificări cu privire la proiectul de exploatare a magneziului din Valea Dobra, județul Sibiu, și la diferențele dintre informațiile oficiale prezentate de Guvern și cele promovate în spațiul public de dezvoltatorii proiectului.

În documentul depus în Senat, parlamentarul sibian amintește că, prin răspunsul transmis Parlamentului la sfârșitul lunii aprilie, Guvernul a precizat că proiectul analizat nu vizează producerea sau procesarea industrială a magneziului și nu include procese chimice ori hidrometalurgice.

Cu toate acestea, senatorul susține că materialele publice asociate investiției fac referire la dezvoltarea unei uzine de procesare, realizarea unei infrastructuri industriale și logistice, procesarea produselor finite și integrarea proiectului într-un ecosistem industrial dedicat materiilor prime critice.

„Există diferențe semnificative între conținutul răspunsului oficial transmis Parlamentului și informațiile publice promovate în legătură cu amploarea și structura reală a proiectului”, se arată în interpelarea adresată premierului.

În acest context, Luminița Păucean-Fernandes solicită Executivului să precizeze forma exactă a proiectului aflat în evaluare și dacă există documentații depuse sau în pregătire privind construirea unor uzine de procesare, infrastructuri industriale asociate, facilități logistice ori procesarea compușilor de magneziu.

Senatorul cere, de asemenea, informații despre instituția responsabilă cu verificarea concordanței dintre documentațiile analizate de autorități și informațiile prezentate public de dezvoltatorul proiectului.

Printre întrebările adresate Guvernului se numără și cele referitoare la eventualele evaluări distincte privind impactul asupra sănătății populației, mediului, consumului de apă, gestionării reziduurilor industriale și infrastructurii locale, în cazul în care proiectul va fi extins cu componente industriale suplimentare.

Totodată, parlamentarul AUR solicită explicații privind fundamentul strategic care stă la baza susținerii proiectului de către statul român, în condițiile în care nu există o strategie guvernamentală distinctă pentru valorificarea magneziului în economia națională.

Interpelarea vizează și eventualele garanții privind procesarea resursei în România și generarea de valoare adăugată pentru economia națională, respectiv dacă exploatarea va funcționa exclusiv pe baza intereselor comerciale private.

Senatorul Luminița Păucean-Fernandes a solicitat un răspuns în scris din partea prim-ministrului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri