VIDEO: Aplicația HelpSibiu, lansată oficial azi de ISU Sibiu: un exemplu de colaborare între instituții, personal medical și comunitate

Știri din Județ

Publicitate
ISU Sibiu a lansat astăzi oficial, în cadrul unei conferințe de presă, aplicația HelpSibiu prin care voluntarii cu pregătire în acordarea primului ajutor pot colabora cu echipele de intervenție în situații de urgență pentru a reduce timpul până la acordarea îngrijirilor medicale imediate și salvarea vieților.

HelpSibiu reprezintă o aplicație unde se pot conecta persoanele cu pregătire pentru acordarea primului ajutor. Odată cu apăsarea unui simplu buton, utilizatorul respectiv devine „activ” și, în cazul în care în raza de 1000 de metri de acesta va fi semnalat un incident precum un stop cardiorespirator, acesta va primi o notificare cu detaliile situației și locația urgenței. Dacă utilizatorul confirmă în aplicație, acestuia îi va fi oferită cea mai rapidă rută pe hartă pentru a ajunge la fața locului în vederea acordării primului ajutor.

Problema pe care această aplicație își propune să o soluționeze este cea a timpului de intervenție până la acordarea primului ajutor.

„În cazurile de stop cardiorespirator (cea mai gravă situație medicală pe care o poate suferi un pacient), supraviețuirea acestuia depinde în foarte mare măsură de acordarea primului ajutor eficient cât mai repede posibil. Oprirea cardiacă atrage după sine o suferință severă a creierului, prin suprimarea  oxigenării acestuia.

Cu cât oprirea cardiacă este de mai lungă durată, cu atât  afectarea cerebrală este mai gravă, ajungând uneori chiar la deces. La fiecare minut de întârziere în a practica manevre de resuscitare, șansele de resuscitare ale pacientului scad cu 10-12%. Prin comparație, dacă se efectuează masaj cardiac extern, prognosticul este mai bun – șansele de repornire a inimii prin defibrilare cresc cu 4% pe minut. Dacă manevrele de resuscitare și defibrilarea sunt realizate în primele 3-5 minute, șansele de supraviețuire ale pacientului cresc cu 50-70% (și vorbim de supraviețuire cu o calitate a vieții crescută)”, explică dr. Csillag Bogdan, Medic șef UPU – SMURD Sibiu.

Sursă foro: ISU Sibiu

La momentul de față, aplicația funcționează doar pentru Municipiul Sibiu, însă ISU Sibiu a declarat în cadrul conferinței de presă co au în planextinderea aplicației pe toată raza Județului Sibiu. Acesta ar putea reprezenta un pas extrem de important, în condițiile în care tocmai intervențiile din afara municipiului reprezintă cele în care timpul până la intervenția echipajelor de urgență este cel mai mare.

La momentul actual, pe aplicație sunt înscriși 40 de voluntari. Înscrierea se poate face doar de către persoane care au pregătire cu privire la acordarea primului ajutor.

„Din punct de vedere operațional, aplicația implementează două niveluri de alertare: Nivelul 1 – pentru cazuri generale precum inconștiență sau obstrucție de căi aeriene și Nivel 2 — destinat exclusiv personalului cu pregătire medicală avansată, pentru traumatisme severe sau accidente grave. Acest mecanism permite filtrarea inteligentă a intervențiilor și distribuirea eficientă a resurselor umane disponibile”, a explicat Maior Zamfir Cristian – șeful Serviciului de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul ISU Sibiu.

Sursă foto: ISU Sibiu

În ceea ce privește partea de dezvoltare a aplicației sunt preconizate câteva etape:

  • Înrolarea în aplicație a unui număr cât mai mare de utilizatori calificați – voluntari SMURD, personal medical, pompieri, etc.
  • Angrenarea în aplicație și a altor instituții precum Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu, Crucea Roșie Sibiu;
  • Extinderea aplicației la nivelul întregului județ, astfel încât aceasta să fie funcțională pe toată raza județului Sibiu.

Din punct de vedere tehnic aplicația este concepută astfel încât să permită utilizarea la scară largă. În funcție de randamentul și eficiența pe care o va dovedi, ea poate fi extinsă și în alte județe, poate chiar la nivel național.

Sursă foto: ISU Sibiu

Între timp, ISU Sibiu continuă să îndemne comunitatea în a se educa și a urma pregătirea de prim ajutor. Cu toate acestea, reprezentanții explică faptul că, într-o situație de urgență privind stopul cardiac, în lipsa unei persoane la fața locului pregătită în acordarea primului ajutor, oricare altă persoană prezentă îl poate acorda, dispecerii de la 112 fiind instruiți să asiste și să ghideze pe cei aflați la fața locului în acest sens.

Aceștia explică și că orice tentativă de acordare a ajutorului este mult mai bună decât inacțiunea din frica de a nu agrava situația, iar prin legea „bunului samaritean” cei ce încearcă să ajute o persoană aflată într-o situație de urgență sunt protejați din punct de vedere legislativ.

„Pentru final, aș vrea să adresez o întrebare: Ce alegem să fim, ca și comunitate? Cei care privesc nepăsători cum viața unui om se scurge într-un autobuz? Sau cei care alegem să oferim  câteva  minute  din timpul și confortul nostru, pentru a salva o viață? Ca profesioniști ai serviciilor de urgență,  invităm comunitatea sibiană să ne fie parteneră. Instituțiile statului, din cauze concrete, nu pot acoperi decât după câteva minute, care sunt esențiale, primele două verigi ale Lanțului Supraviețuirii. Avem încredere că împreună vom construi un Sistem care Salvează Vieți. Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă.”, declară dr. Csillag Bogdan.

Sursă video: ISU Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri