Filarmonica de Stat Sibiu a obținut o nouă victorie în instanță în procesele intentate de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu (SAIFS), cea mai recentă hotărâre fiind pronunțată în data de 19 mai 2026. Litigiul a vizat modul de acordare a diferențelor de spor pentru condiții periculoase încasate lunar de muzicieni.
Potrivit soluției instanței, cei 12 muzicieni implicați în dosar, alături de SAIFS, sunt obligați să achite Filarmonicii suma de 800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. Astfel, totalul sumelor pe care sindicatul le datorează instituției depășește în prezent 120.000 de lei.
Dosarul poate fi consultat pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/85/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=8500000000105365&id_inst=85
Reprezentanții Filarmonicii susțin că seria de hotărâri favorabile instituției infirmă acuzațiile formulate de SAIFS în ultimii ani, atât în instanță, cât și în spațiul public. Potrivit conducerii instituției, sindicatul ar fi inițiat numeroase acțiuni judiciare și campanii publice „sub pretextul unui conflict colectiv de muncă”, conflict considerat ulterior nefondat de instanțe.
În ultimii doi ani, procesele dintre cele două părți au avut ca obiect concursuri de angajare pentru muzicieni, contractul de management al dirijorului Cristian Lupeș, regulamentul privind accesul și supravegherea video, sancțiuni disciplinare, măsuri administrative interne premergătoare reorganizării din 2025 și diferențe salariale privind sporurile.
Totodată, Filarmonica Sibiu afirmă că a obținut în instanță hotărâri prin care au fost constatate drept ilegale grevele organizate de SAIFS în perioada 2024–2025.
Pe rolul instanțelor se află în continuare alte dosare privind recuperarea prejudiciilor pe care instituția susține că le-a suferit în urma grevelor declarate ilegale. De asemenea, există și un dosar penal deschis după incidentul din 2025 în care conducerea instituției ar fi fost sechestrată. În acel dosar este inculpat Makcim Fernandez Samodaiev, fost angajat al Filarmonicii și membru SAIFS.
Conducerea Filarmonicii mai arată că membrii SAIFS au cotizat în anul 2025 suma totală de 45.580 de lei, iar în 2026 suma de 9.363 de lei, în timp ce obligațiile stabilite prin hotărârile judecătorești au ajuns la peste 120.000 de lei.
Instituția anunță că va continua demersurile legale pentru recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată stabilite de instanțe.




