„Un șut în fund, un pas înainte”: Povestea clinicii GiadentSmile!

Știri din Județ

Publicitate
Am trecut în data de 20 mai, pragul clinicii GiadentSmile de pe strada Gladiolelor nr.1 din Sibiu, un spațiu medical de referință unde stomatologia nu este doar despre proceduri, ci despre profesionalism și o profundă conexiune umană. Fondată acum patru ani din dorința de a aduce zâmbete pe fețele pacienților, clinica s-a născut dintr-un moment de cotitură care a transformat un vis curajos într-o oportunitate extraordinară.

De la visurile copilăriei la alegerea stomatologiei

Povestea GiadentSmile poartă numele fondatoarei sale, medicul Georgiana Ciobanu. Numele clinicii îmbină subtil prenumele său, „Gia”, cu „dent” (dinte) și „Smile” (zâmbet), dar și cu promisiunea că fiecare pacient va pleca de aici fericit.


„Fiind copil aveam două vise. Unul să devin actriță și unul să devin medic. Cel cu actrița nu s-a îndeplinit, dar am diverse roluri în care fac și acest job de actriță. Și cică-l fac bine, dar nu asta e principalul. Dar faptul că sunt medic se datorează oarecum și părinților. Tatăl meu fiind veterinar și fiind întotdeauna o atracție spre medicină, am și dat la medicină și de aici a urmat cursul firesc.”


Deși tatăl său era medic veterinar, Dr. Gia Ciobanu a realizat rapid că această ramură nu i se potrivea, observând sacrificiile pe care le presupunea:

„Cariera de veterinar pe care o avea tatăl meu, am zis că clar nu mi se potrivește. Pentru că era 90% din timp ocupat și nu îmi doream asta. Pot spune că Stomatologia a pornit tot din familie, având un prieten de familie care era stomatolog. Văzând că domnul Puiu o duce bine, am zis că este meseria care mi se potrivește.”


De la o provocare, la o clinică de succes!


Deși ideea unei clinici plutea de mult în planul Giorgianei Ciobană, scânteia care a declanșat totul a fost o provocare administrativă neașteptată în vechiul cabinet de pe Strada Lungă. O inspecție DSP i-a deschis ochii asupra limitărilor de spațiu, iar în doar câteva zile, medicul a găsit locația actuală și a transformat un obstacol într-o oportunitate extraordinară.

„Ideea de clinică a pornit în urma unui șut în fund, să zic așa, în urma unei amenzi de la DSP. Practic, doamnele mi-au deschis ochii și au zis: «aici nu aveți spațiu». Și așa, a treia zi am căutat un alt spațiu. Am găsit acest spațiu care este Giadent Smile. Aveam un vis, dar nu îndrăzeam să-l și pun în practică până la această întâmplare. Totuși, cea mai mare provocare a fost în primul rând cu spațiu și cu meșterii până am ajuns la produsul finit al spațiului. O adevărată provocare, după care aparatura, cheltuieli destul de mari și, pot să zic, partea de medici și de colaborări a decurs firesc și natural. Venind ei spre mine, fără să caut, din recomandări și din prieteni apropiați, așa că a mers totul, pot să zic eu, natural și firesc, din acest punct. Privind în urmă, spun să avem grijă de visele noastre!” – ne-a declarat Georgiana Ciobanu


Tehnologie de top pentru tratamente rapide și fără durere


Giadent Smile nu excelează doar la capitolul empatie, ci și la cel al dotărilor tehnologice de ultimă generație. Clinica este complet echipată pentru a prelua un caz de la diagnostic până la rezultatul final, fără ca pacientul să fie plimbat prin alte colțuri al orașului. La clinică am aflat despre Tehnologia PRF, care folosește sângele propriu al pacientului pentru rezultate miraculoase în adițiile osoase și tratarea parodontozei, despre Laserul dentar, care este ideal pentru prevenirea și stoparea bolii secolului, parodontoza în stadii incipiente și medii. Tot acolo, medicul ne-a povestit și despre Microscopul endodontic, folosit pentru tratamente de canal de o precizie microscopică, despre Amprenta digitală și despre Radiologia de care dispune clinica, care asigură un flux de lucru rapid, confortabil și extrem de precis.

„În cadrul clinicii avem de la PRF, care este o centrifugă unde folosim sângele pacientului și rezultatele sunt miraculoase pentru adițiile osoase și pentru parodontoză, boala secolului. Avem laser care ne ajută, la fel, să prevenim și să tratăm parodontoza. Bineînțeles, în stadiile incipiente și medii. Și avem microscop pentru tratamentele endodontice. Radiologia, care este cel mai mare atu al nostru, prin care putem să oferim tratamente cu început și final rapid, și amprentele digitale.”


„Nu tratăm dinți, tratăm oameni!”


„Nu tratăm dinți, tratăm oameni!”, aceasta este filozofia clinicii. La Giadent Smile, pacienții nu sunt priviți ca o sursă de venit, ci ca oameni care au nevoie de ajutor. Totuși, cele mai emoționante momente din clinică rămân reabilitările totale prin procedura Fast and Fix, unde pacienții care nu mai aveau dinți pleacă a doua zi cu un zâmbet complet funcțional.

„În primul rând, ceea ce îmi doresc este să fie umanitate. De aceea avem și mottoul acesta. Și din punctul meu de vedere este un atu a fi om, pentru că văd în foarte multe cazuri în care se tratează pacientul ca pe o sursă de bani. Lucru cu care nu sunt de acord. În primul rând tratăm cazul, tratăm omul, rezolvăm problema pacientului și după aceea vin banii. Adică acesta este finalul, nu principalul scop. Așa că asta vreau să fie și în colaborările pe care le am cu medicii, să aibă același principiu și spre bucuria mea, toți sunt pe același principiu.”

Impactul emoțional și redarea bucuriei de a mânca și de a zâmbi din nou reprezintă adevărata răsplată a echipei, ne-a spus Giorgiana Ciobanu.

Planuri de viitor: Turismul dentar!


Privind spre viitor, clinica își propune să dezvolte turismul dentar, oferind pachete rapide și eficiente pentru pacienții din străinătate.

„Peste ani, ce îmi doresc în viitorul apropiat este turismul dentar, practic pacienții din străinătate să fie cazați și să beneficieze de tratamente în scurt timp, în principal cele de Fast and Fix, dar nu numai, ci și reabilitări totale, și să le rezolvăm cazurile. Pacienții din Germania beneficiază de asigurări prin care li se dă înapoi, nu o parte mare, o parte destul de mică, dar li se dă o parte de bani înapoi. Și cam asta ar fi ceea ce îmi doresc pe viitor: zona de turism dentar. Nu mă gândesc momentan la extindere, ci doar să ne bucurăm de ce avem.”

Prețuri accesibile pentru cetățenii care au nevoie

Tot în cadrul vizitei, am aflat că Giadent Smile rămâne puternic ancorată în comunitatea locală, având contracte cu Casa de Asigurări pentru a oferi tratamente la prețuri accesibile copiilor și vârstnicilor din România care au cea mai mare nevoie de sprijin.

„Avem în clinică și partea de asigurări pentru pacienții români, adică avem contracte cu Casa de Asigurări. Oferim și tratamente prin care pacienții beneficiază de servicii puțin mai ieftine. Dar, în principal, aceste beneficii le acordăm copiilor și vârstnicilor. Încercăm puțin să și triem exact pentru cine chiar are nevoie de partea aceasta. Dar da, avem și această posibilitate la noi în clinică.”

Clinica funcționează de Luni până Joi, între orele 08:30-20:00 și Vineri între orele 08:30-19:00, iar mai multe detalii și programări sunt diponibile pe site-ul https://www.giadentsmile.ro sau la numărul de telefon 0752-016-086.


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri