27 de ofertanți pentru modernizarea DJ 106E. Daniela Cîmpean: „Este cea mai așteptată reabilitare de drum din Mărginimea Sibiului”

Știri din Județ

Publicitate
Interes uriaș pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județul Sibiu. Consiliul Județean Sibiu a anunțat că au fost depuse 27 de oferte în cadrul licitației pentru modernizarea drumului județean DJ 106E, pe tronsonul Săliște – Tilișca – Poiana Sibiului – Jina – limita județului Alba.

Termenul pentru depunerea ofertelor a expirat pe 21 mai, iar numărul mare de companii interesate confirmă importanța investiției, estimată la peste 293 de milioane de lei.

„Le-am spus locuitorilor din Tilișca, Poiana Sibiului și Jina, la inaugurarea rețelei de gaz, că în ziua în care îi vom sărbători pe Sfinții Constantin și Elena vom afla câte companii sunt interesate de modernizarea drumului județean pe care cu toții îl folosesc. Ei bine, avem 27 de ofertanți pentru cea mai așteptată reabilitare de drum din Mărginimea Sibiului, ceea ce demonstrează interesul foarte mare pentru contractul de peste 220 de milioane de lei al Consiliului Județean Sibiu”, a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Proiectul prevede reabilitarea a peste 29 de kilometri de drum județean care traversează localitățile Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina. Cea mai mare parte a finanțării provine din fonduri europene nerambursabile accesate de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.

Valoarea totală a investiției este de 293,02 milioane de lei, dintre care peste 220 de milioane de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă, iar aproximativ 72 de milioane de lei constituie contribuția din bugetul propriu al județului.

„Este cea mai mare investiție aflată în derulare în acest moment. Este un efort pe care îl facem pentru locuitorii Mărginimii Sibiului, însă beneficiile pentru aceștia sunt mari, de la creșterea siguranței în trafic, la noi oportunități de dezvoltare economică și socială”, a mai precizat Daniela Cîmpean.

Lucrările vor include refacerea fundației și asfaltarea drumului, consolidări și măsuri de protecție a versanților, montarea a peste 12 kilometri de parapete metalice și instalarea a 1.500 de metri pătrați de plase de protecție pe versanți.

Totodată, proiectul prevede amenajarea de trotuare, accese către proprietăți și parcări în localitățile traversate, acolo unde configurația terenului permite. Vor fi realizate și stații de autobuz pentru navetiști, intersecții modernizate cu drumurile laterale, precum și două stații de încărcare pentru mașini electrice. Drumul va beneficia și de marcaje noi și un sistem modern de semnalizare rutieră.

Licitația publică este împărțită în două loturi distincte: tronsonul Săliște – Poiana Sibiului și segmentul Poiana Sibiului – Jina – limita județului Alba. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, proces estimat să dureze până la trei luni.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni pentru fiecare lot, de la emiterea ordinului de începere.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri