Raluca Turcan propune limitarea telefoanelor în școli: „Violența nu mai poate fi tratată ca o simplă problemă de disciplină”

Știri din Județ

Publicitate
Raluca Turcan, deputat PNL de Sibiu, a anunțat depunerea unei noi inițiative legislative care vizează combaterea violenței din școli și reducerea dependenței elevilor de telefoane și rețele sociale. Potrivit acesteia, fenomenul agresivității în mediul școlar este strâns legat de problemele de sănătate emoțională în rândul copiilor și adolescenților.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, fostul ministru al Culturii susține că proiectul a fost elaborat după consultări cu psihologi, profesori și specialiști în educație și sănătate mintală. „Violența din școli nu mai poate fi tratată ca o simplă problemă de disciplină”, afirmă Raluca Turcan, subliniind că profesorii ajung adesea să gestioneze conflicte și probleme emoționale în loc să se concentreze pe actul educațional.

Deputatul liberal atrage atenția asupra unor date pe care le consideră alarmante: România ocupă primul loc într-un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății privind utilizarea problematică a rețelelor sociale la adolescenți, iar peste 22% dintre copiii cu vârste între 11 și 15 ani manifestă simptome de sevraj psihologic atunci când nu au acces la telefon.

Proiectul legislativ propune un set amplu de măsuri, printre care limitarea accesului la telefoane mobile inclusiv în timpul pauzelor, instalarea de sisteme de monitorizare audio-video în anumite situații, consiliere psihologică pentru elevii cu probleme emoționale sau comportamente de risc, implicarea mai activă a părinților și aplicarea unor reguli unitare în toate unitățile de învățământ.

Raluca Turcan susține că simpla interzicere a telefoanelor nu este suficientă și că soluția trebuie să includă reconstruirea relației dintre copii, familie și școală, prin mai mult sport, activități de grup, lectură și socializare directă.

Inițiativa legislativă urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri