Șahiștii de la CS Măgura Cisnădie au participat recent la Festivalul de șah „RoElectrice Deva”, reușind din nou rezultate excelente și clasări pe podium. Competiția desfășurată la Deva a adus noi confirmări pentru tinerii sportivi ai clubului.
La categoria omologată, Ștefan Posteucă a obținut locul al II-lea la general seniori, o performanță remarcabilă pentru un jucător de doar 11 ani. Tot în partea superioară a clasamentului s-au regăsit și Robert Fărîmă, respectiv George Posteucă, care au avut evoluții foarte bune pe parcursul turneului.
Printre debutanții în competițiile omologate, Victor Dragomir și Matei Grădinaru au reușit să obțină primele lor puncte în confruntările cu seniorii, un început promițător pentru cei doi tineri șahiști.




A doua zi, în cadrul concursului neomologat U14, sportivii de la Măgura Cisnădie au urcat din nou pe podium, inclusiv în clasamentul general. Teodor Robert, în vârstă de 9 ani, și Matei Moroianu, de numai 7 ani, au câștigat detașat categoriile lor de vârstă, confirmând încă o dată potențialul noii generații de șahiști ai clubului.
Foto: CS Măgura Cisnădie




