Board Games Community Sibiu pregătește un eveniment special dedicat celor mici, cu ocazia lunii copiilor: Junior Puzzle Race, o competiție de speed puzzle destinată copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.
Evenimentul va avea loc joi, 28 mai 2026, începând cu ora 18:30, la Playtopia Sibiu, situat pe Șoseaua Alba Iulia nr. 77A.
Competiția este gândită ca o experiență distractivă, educativă și competitivă, în care copiii își vor putea testa atenția, răbdarea, spiritul de echipă și viteza de reacție într-un cadru prietenos și plin de energie.
În cadrul Junior Puzzle Race, participanții vor concura în echipe de câte doi și vor avea la dispoziție 45 de minute pentru a finaliza un puzzle din categoria Kids. Puzzle-urile vor fi oferite sigilate de organizatori și vor fi deschise doar la startul competiției.
Organizatorii spun că singurele lucruri pe care copiii trebuie să le aducă sunt concentrarea, viteza și cheful de joacă.
Primele trei echipe care vor finaliza puzzle-ul vor fi premiate, iar fiecare copil din echipele câștigătoare va primi propriul premiu.
Bilete disponibile aici: https://playtopia.fun/eveniment/junior-puzzle-race
Despre Board Games Community Sibiu
Board Games Community Sibiu este o comunitate dedicată pasionaților de board games, puzzle-uri și socializare. Organizația desfășoară lunar, în Sibiu, competiții și campionate de Catan, Whist și Puzzle, dar și evenimente relaxate pentru familii, adulți și copii.
Scopul comunității este de a aduce împreună oameni pasionați de jocuri de societate și puzzle-uri, oferindu-le ocazia să socializeze, să concureze și să creeze amintiri memorabile.
Mai multe informații despre evenimentele organizate pot fi găsite pe paginile de social media:
- Facebook: Board Games Community Sibiu
- Instagram: @boardgamescommunitysibiu
- TikTok: @boardgamescommunitysibiu









